Un tânăr din municipiul Roman s-a împușcat în cap cu un pistol cu bile, iar cea care l-a găsit, luni după-amiază, în locuință a fost chiar mama acestuia.
Femeia a sunat, în jurul orei 16.00, la numărul de urgență 112, pentru a chema în ajutor un echipaj medical, pentru fiul ei de 38 de ani. Medicii de la Serviciul de Ambulanță l-au găsit însă pe bărbat decedat, cu o plagă prin împușcare la nivelul tâmplei.
Polițiștii au găsit lângă bărbatul decedat un pistol cu bile, pe care acesta îl deținea legal.
Anchetatorii de la Inspectoratul de Poliție Județean Neamț fac cercetarea la fața locului, audiază martori și caută un eventual bilet de adio.
Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei, la final căreia va fi trimis anchetatorilor un raport privind cauza decesului.
Din primele date ale anchetei rezultă că bărbatul s-a sinucis cu un pistol cu bile, în apartamentul în care locuia cu părinţii.