SINISTRU: O mamă și-a înfometat fiica pentru ca aceasta să nu depășească 47 de kilograme. Îi spunea că este „grasă” și „urâtă”
Caz sinistru în Italia. O mamă și-a obligat fiica de 16 ani să urmeze o dietă strictă pentru a evita să cântărească mai mult de 47 de kilograme. Mai mult, îi spunea că este „grasă” și „urâtă”.
O mamă a fost condamnată de tribunalul din Como pentru maltratare, după ce și-a forțat fiica să urmeze o dietă strictă pentru a nu depăși niciodată 47 de kilograme.
Ea a primit o pedeapsă de 1 ani și 4 luni.
Îi spune că e „grasă” și „urâtă”
Nu doar că a înfometat-o, dar a insultat-o spunându-i că e „grasă” și „urâtă”.
Mătușa fetei este cea care a depus plângere împotriva femeii în 2019 și de acolo a pornit ancheta. Parchetul Como a constatat că mama și-a forțat fiica să urmeze un regim alimentar foarte strict, astfel încât să nu depășească niciodată 47 de kilograme. Tânăra, care acum are douăzeci de ani și este studentă, a fost audiată și a relatat în fața anchetatorilor toată povestea, inclusiv insultele constante pe care le-a primit din partea mamei ei.
În timpul procesului, procurorul de caz a cerut ca mama să fie condamnată la 2 ani de închisoare. În urma deliberărilor, instanța de judecată a anunțat sentința de 1 an și 4 luni, pentru maltratare, conform publicației FanPage.
Avocatul femeii a anunțat deja că intenționează să facă recurs.
Avocat. „Mama a acționat întotdeauna pentru binele fiicei sale”
În cursul procesului, avocatul mamei a cerut achitarea clientei sale spunând că „a demonstrat că nu a existat nicio maltratare”.
„Mama – a arătat el – a acționat întotdeauna doar pentru binele fiicei sale și, în opinia noastră, nu există niciun temei pentru a constata maltratarea”.
Din acest motiv, apărătorul femeii a anunțat că va face recurs împotriva deciziei de condamnare la închisoare.