Prima pagină » Actualitate » Mama lui Emi, tânărul înjunghiat la Craiova: “Nici la știri nu mă uit, vreau doar să mă rog pentru copilul meu” – DECLARAȚII EXCLUSIVE

Mama lui Emi, tânărul înjunghiat la Craiova: “Nici la știri nu mă uit, vreau doar să mă rog pentru copilul meu” – DECLARAȚII EXCLUSIVE

Mama lui Emi, tânărul înjunghiat la Craiova: “Nici la știri nu mă uit, vreau doar să mă rog pentru copilul meu” - DECLARAȚII EXCLUSIVE

Mama lui Emi, tânărul înjunghiat în Grădina Botanică din Craiova, nu vrea să știe nimic, acum nu o interesează amănuntele legate de această tragedie. Vrea doar să se roage pentru viața copilului său. Nu se uită la TV, nu citește știri, a mărturisit pentru Gândul. Pacientul este în continuare în stare critică, cu prognostic rezervat, cu tratament complex și susținut de terapie intensivă, comunică medicii de la ATI, Craiova.

„N-aș vedea cu ce aș putea să vă ajut. Eu vreau doar să stau și să mă rog pentru copilul meu”, ne-a mărturisit  Simona Bădică, mama lui Emi.
„Nu știu nimic, chiar nu știu nimic. Nici la știri nu mă uit, nu vreau să știu, nu vreau să citesc așa ceva, credeți-mă. Eu eram la serviciu, ce pot să spun?”, a adăugat mama tânărului atacat în Grădina Botanică din Craiova.

„Emi, un copil rezervat, timid, Melis era mai matură”

Emi a cunoscut-o pe Melis printr-un grup de prieteni noi, ne spune mama sa. Rezervat, retras și pașnic, îl descrie Simona Bădică.

„Copilul meu este un copil extraordinar, cuminte, talentat, n-ar face nici un rău nimănui, niciodată nu  m-a dezamăgit. El nici nu prea avea prieteni, este timid, a cunoscut-o pe fata asta printr-un grup de prieteni noi. El era foarte rezervat, își vedea de ale lui, cânta la chitară. Știu că ei doi se plimbau des prin Grădina Botanică.

Sunt (erau – n.r.) împreună de câteva luni. Erau foarte apropiați chiar dacă vârsta era foarte diferită. Emi era foarte copilăros, chiar dacă avea 20 de ani, iar Melis era mai matură, cumva se potriveau.

Se iubeau foarte mult. Dar, repet, nu știu, nu știu nimic. Nu l-am auzit pe Emi niciodată să spună ceva despre persoana asta (atacatorul – n.r.). Nu l-aș vedea niciodată să provoace un conflict, nu știu ce a putut provoca asta”, mai spune mama lui Emi.

Emi este în stare critică

„Pacientul este în continuare în stare critică, cu prognostic rezervat, cu tratament complex și susținut de terapie intensivă. În cursul zilei de azi – joi – s-a redus sedarea pentru o evaluare neurologică completă, s-a decis apoi deconectarea de la aparatul de ventilație mecanică,în condiții de siguranță. La momentul actual, pacientul respiră spontan, cu necesar suplimentar de oxigen, este permanent supravegheat și monitorizat, evoluția lui fiind imprevizibilă, aflându-se în continuare în zona de risc.

Pacientul rămâne în continuare în stare critică, în zona de risc și cu prognostic rezervat”, au transmis reprezentanții Spitalului din Craiova.

Citiți și: UPDATE | Criminalul lui Melis a fost arestat. Avocat: ”A zis că-i pare rău de fată. S-a uitat la fată, celălalt băiat i-a dat doi pumni”

CUTREMURĂTOR. Ce le-a spus anchetatorilor adolescentul care a omorât o fată de 14 ani în Grădina Botanică din Craiova. „Am crezut că…”

ULUITOR. Cu o jumătate de oră înainte de abominabila faptă, polițiștii locali au stat de vorbă cu ucigajul Melissei. Ce i-a fost transmis criminalului

Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca ... vezi toate articolele

Citește și