Mama Luizei Melencu i-a făcut tort fetei, în ziua în care tânăra ar fi împlinit 20 de ani: „Îmi doresc să te strâng în brațe, dar din păcate soarta a fost prea crudă cu tine și noi”
Mama Luizei Melencu a scris, joi, pe Facebook un mesaj extrem de dureros, în ziua în care tânăra, despre care se presupune că a fost ucisă de Gheorghe Dincă, ar fi împlinit 20 de ani. Mesajul vine la o zi după ce tatăl Luizei a decedat.
„Azi e o zi specială, sufletul meu drag. Cu doi ani în urmă, împlineai frumoasă vârstă de 18 ani. La doi ani după, adică azi, împlinesti frumoasă vârstă de 20 ani. Nu ne-am așteptat la așa suferință. Dumnezeu să fie cu tine și să-ți ducă mesajele noastre. Îmi doresc să te strâng în brațe, dar din păcate soarta a fost prea crudă cu tine și noi. Și totuși am luptat și luptăm pentru tine, dar din păcate suntem prea mici pe lângă acești corupți.
„Copilul meu, durerea cea mare e că nu știm nimic”
Copilul meu, durerea cea mare e că nu știm nimic, nimeni nu a avut interes pentru aflarea adevărului. Oriunde te-ai afla în această lume, La mulți ani, copilul meu frumos, iar Dumnezeu să fie cu ține și să-ți deschidă o portiță. Mi-e dor de ține, Lulu! AZI 2 DECEMBRIE, ÎMPLINESTI FRUMOASĂ VÂRSTĂ DE 20 ANI, LUIZA MEA”, a scris Monica Melencu pe Facebook.
Tatăl Luizei a murit pe 1 decembrie
Tatăl Luizei Melencu, una dintre fetele violate, ucise și arse într-un butoi din tablă de Gheorghe Dincă, a murit, marți, pe 1 decembrie, înainte ca anchetatorii să facă lumină, pe deplin, în dosarul „Caracal” și să-l vadă condamnat pe cel care i-a omorât copilul.
Anunțul a fost făcut de Ionelia Melencu, sora mai mare a Luizei. „Tati meu, ai plecat prea repede din lumea asta. De ce tati de m-ai lăsat, de ce Doamne mi-ai luat ce aveam mai scump pe lumea asta, de ce pe tatăl meu?”, a scris, pe Facebook, Ionelia Melencu.
Bărbatul a murit înainte ca procurorii să poată obține răspunsuri la toate întrebările legate de dosarul Caracal sau să-l vadă, pe Gheorghe Dică, condamnat definitiv.
Acesta este acuzat că, la data de 14 aprilie 2019 pe Luzia Melencu, a dus-o la casa lui din Caracal, unde a ţinut-o trei zile imobilizată de pat, a legat-o la ochi şi a violat-o de mai multe ori.