Mama unui fotbalist celebru a fost jefuită de o româncă! Femeia era menajeră chiar în casa din care a furat. Benik Afobe, celebrul fotbalist britanic, a fost victima unui jaf în valoare de 400.000 de lire sterline, comis de o femeie de origine română care lucra ca menajeră pentru mama sa.
Românca a furat bani și bijuterii de mare valoare. Sportivul a postat pe pagina sa de Instagram mai multe fotografii cu femeia, cerând ajutorul internauților pentru a o găsi!
”Dacă furi de la cineva jumătate de milion de lire sterline măcar scapă de conturile tale de social media”, a scris fotbalistul pe rețeaua de socializare.
Inițial, sportivul publicase o fotografie cu pașaportul femeii în încercarea de a o găsi. Femeia este de naționalitate română, are 25 de ani se numește Nicoleta și este originară din localitatea Segarcea, județul Dolj.
”Această femeie a furat bijuterii ale familiei mele în valoare de 400.000 de lire sterline din casa mamei mele din Elstree, în timp ce făcea curățenie!! Dacă o cunoaște cineva, anunțați-mă de îndată. Rușine de femeie. Poate fugi, dar nu se poate ascunde!”, a scris inițial fotbalistul.
Nicoleta a reușit să sustagă bijuterii și o sumă semnificativă de bani, totul ridicându-se la o valoare de 400.000 de lire sterline.
Benik Tunani Afobe este născut în Londra și și-a început cariera la Arsenal, echipă care l-a împrumutat repetat în mai multe rânduri înainte de a-l vinde la Wolves. A mai evoluat la cluburi precum Bournemouth, Stoke și Trabzonspor.
Benik Tunani Afobe evoluează în prezent la echipa Hatta, pe postul de atacant, potrivit jurnalemigrant.com.