Mămăliga, un simbol național. Povestea preparatului, văzută prin ochii unui istoric britanic: „Românii au mâncat multă MĂMĂLIGĂ”

Istoricul britanic Alex Drace-Francis vorbește, în volumul „Istoria mămăligii. Povestea globală a unui preparat naţional”, despre produsul care a ajuns aproape un simbol pentru România.

Britanicul este de părere că mămăliga este un simbol național „pentru că a fost mâncată de foarte mulți români, apoi și străinii și vecinii au văzut asta ca pe o caracteristică specifică a românilor. Românii mănâncă mămăligă. Ceea ce este în mare parte adevărat. Românii au mâncat mult mai multă mămăligă decât bulgarii sau rușii”.

El vorbește și despre „polenta”, varianta italiană a mămăligii din România.

„Am avut o conversație pe Twitter cu o traducătoare din română în engleză care povestea că, la începuturile meseriei ei, spunea tot polenta, dar acum insistă pe mămăligă pentru că are un specific. E greu de tradus termenul. Adică se potrivesc, dar nu exact. E interesant că la versiunea în engleză a cărții mele s-au pus niște etichete numite subject headings. Așa fac bibliotecarii de la Library of Congress când apare o carte academică, pun niște etichete pe subiect. Și au pus «polenta», «Romania», «history». Deci, după sistemul Library of Congress, se încadrează sub capitolul „polenta, varianta românească“. M-am întrebat dacă ar scrie cineva în Italia despre polenta, poate am fi pus invers etichetele «mămăligă», «Italy», «history»”, a mai spus Alex Drace-Francis, într-un interviu pentru Adevărul.

Mămăliga, o invenție românească 100% sau italiană 100%?

„De aici subtitlul cărții: «Povestea globală a unui preparat național». La nivelul fiecărei case, omul crede că face ceva individual, adică face în felul lui mămăliga. Așa e și la națiuni. Fiecare crede că e unic.

De fapt, sunt preparate, nu numai ale românilor și italienilor, dar și ale popoarelor din Caucaz, Balcani, Africa.

Pregătesc preparatul la fel. Se macină porumbul, se obține mălaiul, se pun apă, sare. Cam oriunde a ajuns porumbul, există preparate asemănătoare”, a explicat istoricul britanic.

Se poate spune că mămăliga face parte din ADN-ul românilor?

„Nu e o suprapunere exactă decât la nivelul simbolic. Unul e chiar la nivelul glumei. În unele cazuri, la nivelul insultei. Mă interesează mămăliga ca o chestiune de sisteme culturale, de coduri. Roland Barthes a vorbit despre coduri culturale. Codificăm cultura noastră, iar mămăliga intră în acest cod. Dar nu unul matematic.

Mama mea a fost profesoară de matematică la școală generală. Aici nu facem matematică, dar avem totuși a face cu niște coduri, niște rețete. Lumea trăiește viața prin algoritmi cu mult înainte de revoluția digitală. Religia, Biserica produc niște rețete de trai prin reguli. Nu neapărat doctrine formale, dar practici, iar cultura la fel.

Într-un sat sunt anumite practici, în oraș, alte practici. Obiceiuri, deci niște coduri informale. Nu matematice, nu juridice. Da, un cod penal este un cod formal. Se impune ceea ce poți face, ce nu poți face, dacă încalci regula, și ți se impune o amendă sau să te duci la pușcărie. Dar cultura are coduri informale care, de fapt, sunt mult mai puternice decât legea scrisă. Sunt legi nescrise, cărora se conformează totuși omul, iar mămăliga are codul ei”, spune sursa citată.