Managera unui supermarket din Torino le interzicea angajaților să meargă la toaletă și le spunea să „facă pe ei”. Le era permis doar „din motive urgente și inevitabile, pentru a evita deschiderea și închiderea constantă a caselor de marcat”.
Modul șocant în care oamenii erau tratați la locul de muncă a ieșit la iveală într-o înregistrare audio care a stârnit o întreagă discuție în mediul online, potrivit Il Messagero.
Înregistrarea, care conține un limbaj greu de digerat, s-a viralizat imediat pe rețelele de socializare. Mesajul audio, trimis angajaților pe WhatsApp, a costat-o scump pe manageră. Compania a concediat-o imediat pe femeie, după ce una dintre angajate a publicat înregistrarea pe internet.
Dar înregistrarea scandaloasă nu este prima abatere a managerei, ci face parte dintr-un lung șir de abuzuri asupra angajaților, scrie Adevărul.
„Mesajul audio este doar ultima parte dintr-o serie lungă de probleme provocate de această manageră. Acum, angajații ne-au cerut să intervenim, pentru că au ajuns la limită”, a declarat Francesco Sciarra, secretarul general teritorial al sindicatului Uiltucs Ivrea.
Ulterior, șefa magazinului a recunoscut – în cadrul unei ședințe convocate imediat după incident – că a comis o greșeală și și-a cerut scuze tuturor celor prezenți pentru comportamentul său, mai scrie presa italiană.
FOTO – Caracter ilustrativ: Profimedia