Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara avertizează că noul val de COVID-19 afectează copiii de până la doi ani

Publicat: 26 07. 2022, 17:58
Actualizat: 26 07. 2022, 18:13
Sursă foto: Mediafax Foto

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara, Cristian Oancea, avertizează că cei mai afectaţi de noul val al pandemiei de COVID-19 sunt copiii mai mici de doi ani. Medicul susține că majoritatea pacienţilor internaţi în zona roşie fac parte din această categorie de vârstă.

În cei peste doi ani de pandemie, virusul SARS-CoV-2 a suferit numeroase mutații, motiv pentru care simptomele provocate de COVID-19 s-au modificat și ele de-a lungul timpului.

În prezent, simptomele sunt asemănătoare cu cele ale unei răceli sezoniere, fiind vorba despre simptome precum durere în gât, stări de somnolență sau nas înfundat. La acestea se mai adaugă, de asemenea, și problemele oculare.

„Din păcate, acest val 6 atinge foarte mult copiii. Şi îndeosebi pe cei cu vârstele extrem de mici. Majoritatea celor aflaţi în zona roşie de la noi din spital au vârsta mai mică de 2 ani. Cu toţii au dezvoltat o formă medie de boală. Acestora li se adaugă cei de peste 60 de ani care au riscuri asociate”, a precizat Cristian Oancea.

Noile simptome de COVID-19:

  • durere în gât 58%
  • durere de cap 49%
  • nas înfundat, secreții nazale sau tuse fără expectorație 40%
  • tuse expectorantă 37%
  • voce răgușită 35%
  • strănut 32%
  • oboseală 27%
  • dureri musculare 25%
  • amețeli ușoare 18%
  • ganglionii gâtului inflamați 15%
  • durere oculară 14%
  • alterarea gustului, dureri în piept, febră 13%
  • frisoane 12%
  • dificultăți de respirație, dureri de urechi 11%
  • pierderea mirosului 10%

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a menționat că persoanele depistate cu COVID-19 trebuie să stea în izolare, deoarece aproape toți cei care se testează o fac pentru că au simptome. De asemenea, oficialul a precizat că medicul de familie le poate da acestora concediu medical pentru cinci zile, informează Antena3.

Întrebat, de asemenea, despre eventualitatea reintroducerii obligativității măștii de protecție, Rafila a spus că nu poate fi reintrodusă, iar controlul este greu. „Introducerea obligativității s-ar putea să nu dea rezultatele scontate dintr-un motiv foarte simplu: masca, chiar dacă este purtată, dacă este purtată incorect este inutilă. E greu să stabilești puncte de control din 5 în 5 metri ca să verifice cineva chestiunea asta. Este important ca populația să înțeleagă și să participe de bună voie la acest efort de oprire sau reducere a transmiterii”, a declarat ministrul.