Mănăstirea cu minuni de la Giurgiu. Colțul de Rai ridicat pe ruinele unui depozit de muniție, unde primii călugări au ajuns tăind tufișurile ca în junglă
La câțiva kilometri de municipiul Giurgiu, pe malul Dunării și la puțin peste un kilometru distanță de DN 5C, Giurgiu-Alexandria, după ce treci de poarta maramureșeană, intri parcă într-un tărâm de basm.
Ici-colo, printre copaci sau în mijloc de pajiște, se mai întrevede câte o clădire abandonată, care amintește de ceea ce, până în primii ani de după Revoluție, a fost acolo: o unitate militară de grăniceri, cu depozite de muniție aferente.
Din loc în loc, pe drumul ce șerpuiește prin pădure, către biserica Mănăstirii Sf. Ioan Rusul din Slobozia, județul Giurgiu, câte o troiță îți arată că ești pe drumul cel bun.
Ani la rând, clădirile unității militare au rămas în paragină, până când Episcopul Giurgiului, PS Ambrozie, a făcut demersuri pentru ca cele 18 hectare de teren, cu tot cu clădiri, să fie date în folosință gratuită către Episcopie.
Anul 2008 a fost unul de cotitură, în care Guvernul a decis acest transfer, acolo dorindu-se, inițial, crearea unei cooperative agricole, în care cerealele cultivate pe terenurile parohiilor să fie depozitate și să fie crescute animale, care apoi să fie folosite la activitățile social-filantropice ale Episcopiei – la așezămintele de la Slobozia, Letca Nouă sau pentru sărbătorile mari, sau pentru Seminarul Teologic, unde se încearcă asigurarea gratuită a hranei pentru seminariști.
Prima întâlnire cu moaștele Sfântului Ioan Rusul
În anul 2008, în timpul unui pelerinaj în Grecia, pe lângă locurile sfinte vizitate, Episcopul Giurgiului a vizitat și Biserica Sf. Ioan Rusul din Insula Evia.
„Acolo, știind viața Sf. Ioan Rusul, s-a rugat pentru a putea aduce la Giurgiu o parte din trupul sfântului. După liturghie, preotul paroh l-a luat deoparte pe episcopul Ambrozie și i-a mărturisit faptul că, în timpul schimbării veșmintelor moaștelor, o părticică din trupul sfântului s-a rupt, lucru care, inițial, i-a mâhnit pe cei care slujeau acolo. Dar vizita Episcopului Giurgiului i-a deschis, cumva, ochii, astfel că a dăruit acea părticică din moaște, pentru a fi aduse la Giurgiu și duse la o biserică ce are hramul Sf. Ioan Rusul”, povestește starețul mănăstirii din Slobozia, arhim. Teodor Șerban.
La nivelul județului Giurgiu, conform datelor din arhiva Episcopiei, există două biserici cu acest hram – biserica din comuna Comana și biserica de la Bolintin Vale -, astfel că decizia mai-marelui bisericii ortodoxe giurgiuvene a fost ca acea bucată de moaște să fie împărțită în două. Numai că preotului Teodor Șerban, cel însărcinat cu rânduiala împărțirii în două, i-a fost imposibil să ducă la bun sfârșit misiunea încredințată.
La vremea aceea, înființarea mânăstirii de la Slobozia era doar o dorință, nefiind încă nimic concretizat. Iar de la dorință la realizare a fost doar un pas, făcut cu credință și rugăciune.
„Credeam că Sfântul și-ar alege, cumva, unde să meargă”
Cumva, s-a întâmplat ca, în acele zile, Guvernul să emită o hotărâre prin care fosta unitate militară să fie dată în folosință gratuită către Episcopia Giurgiului.
„Sf. Ioan Rusul a fost militar în armata Țarului Petru, luat prizonier de turci, unde a fost pus la muncă la grajduri. Acela a fost semnul așteptat: unitatea militară primită în folosință”, spune preotul Teodor Șerban.
Totul se petreceau în 21 noiembrie 2008, zi de mare sărbătoare creștin-ortodoxă. În puțin peste o lună, până pe 26 decembrie, s-a amenajat biserica mică, într-un subsol al unuia dintre depozitele de muniție din vechea unitate militară.
Primii călugări de la mănăstirea nouă au locuit într-o baracă
Toată unitatea era într-o stare avansată de degradare, iar terenul era înțesat de o pădure deasă de roșcovari, care au trebuit tăiați cu maceta, ca în junglă.
„Totul s-a legat în lucrările de la mănăstire. Omul este neputincios în ceea ce face, dar totuși, cu ajutorul lui Dumnezeu, s-a reușit această primă realizare. Primii doi călugări care au venit să slujească în mica mănăstire au locuit într-o baracă, până când s-a reușit amenajarea zonei de chilii”, povestește starețul mănăstirii.
Singurele fonduri cu care s-au făcut modernizările au fost din donațiile oamenilor cu suflet, autoritățile, din păcate, neimplicându-se în demersul realizării acestei mănăstiri.
„Aș vrea să vă imaginați că era o locație abandonată de mulți ani, unde trebuia să ajungi cu toporul, să tai roșcovarii ca în junglă. Nu mai zic începutul propriu-zis… Viața de mănăstire presupune și ospitalitatea, pentru că se pregătea masa pentru toți cei care participau la slujbă. Ca într-o familie, s-a pornit de la lingură”, mai spune starețul.
La acest moment, cinci călugări viețuiesc și se roagă în colțul de rai din Slobozia. Dar important nu este numărul, ci calitatea celor care își aleg această cale. Și aici apar greutățile, începând de la asigurarea hranei și continuând cu toate celelalte necesare.
Cel mai greu ar fi anul în care omul nu mai are nevoie de Dumnezeu
Rugat să spună care ar fi cel mai greu an de până acum din viața relativ scurtă a mănăstirii, preotul stareț nu poate răspunde.
Însă știe clar că cel mai greu an ar fi anul în care omul nu ar mai avea nevoie de Dumnezeu, când ciulinii necredinței i-ar invada sufletul. Iar acest suflet are nevoie de credință și de Dumnezeu tot timpul, deci, da, era nevoie de această mănăstire, mai spune părintele Teodor.
Minuni povestite
Pelerinii trec pragul mănăstirii aproape tot timpul, mai ales la Hram (27 mai), din toate colțurile țării și mulți dintre ei povestesc despre minuni petrecute.
Una dintre minunile despre care se vorbește este cea trăită de o femeie din Râmnicu Vâlcea, Tudorița, care a doua zi de Paște, în 2015, a venit la slujbă, spunând: „Nu mă cunoașteți, nu vă cunosc, părinte…Cu ceva timp în urmă am fost diagnosticată cu cancer la colon. Am urmat toate sfaturile medicilor, dar, din păcate, starea mea era foarte gravă, iar medicii îmi anunțaseră copilul că inevitabilul se va produce. Eram la Terapie Intensivă și în salon au intrat trei medici, cărora am început să le spun despre durerile mele. Unul dintre medici mi-a spus că mă voi face bine! Iar acel medic era chiar Sf. Ioan Rusul, pe care l-am recunoscut în icoane. După aceea mi-a spus că dacă vreau să îl mai văd, să vin să îl caut la locuința din Giurgiu”.
La sărbătoarea hramului vin oameni din toată țara, în special din zona de sud a țării.
L-am lăsat pe preotul Teodor Șerban să se întoarcă la treburile mănăstirii, colțul de rai creat dintr-o unitate militară.
Dintr-un simbol al războiului, al necazului, s-a creat, în doar câțiva ani, un colț de rai, unde orice om doritor de un dram de liniște poate veni, pentru câteva momente în care să se simtă mai aproape de Dumnezeu.