„Mâncătorul de femei” de la Rădăuți, cu un pas în libertate. Procurorii au recurs la un ultim gest disperat

Publicat: 24 05. 2021, 14:16
Actualizat: 08 06. 2021, 16:34
Vasile Lavric este bănuit că a ucis patru femei, pe care le-a îngropat într-un loc necunoscut/Sursa/Mediafax Foto

Procurorii Parchetului General au descins, luni, alături de polițiști, în locuința lui Vasile Lavric, din Rădăuți, bănuit că, începând cu anul 2005, a omorât patru femei, între care fosta soție, două surori ale acesteia și ultima lui concubină. Anchetatorii au organizat această nouă percheziție în speranța că vor găsi probe concludente, în condițiile în care cadavrele nu au fost descoperite iar în curând se împlinesc 180 de zile de când suspectul se află în arest. Dacă la finalul acestei perioade nu va fi trimis în judecată, suspectul va trebui eliberat în mod automat.

Supranumit și „mâncătorul de femei”, Vasile Lavric este cu un picior în libertate, cu toate că anchetatorii sunt siguri că acesta este unul dintre cei mai sângerori criminali în serie. Bărbatul este bănuit că, începând cu anul 2005, și-a ucis soția, apoi pe alte două surori ale acesteia, dintre care una îi devenise concubină. Cum toate cele trei femei au dispărut fără urmă, iar Lavric a susținut, întotdeauna, că au plecat în Italia.

Arestat și eliberat din lipsă de probe, Lavric și-a refăcut viața alături Aurica Bodnărescu, o femeie care a susținut, în permanență, că iubitul ei este nevinova, iar surorile dispărute duc, în Italia, o viață lipsită de greutăți și că nu le mai pasă de prietenii și rudele din România. După un timp, a dispărut fără urmă și Aurica Bodnărescu. ca și în cazul celorlalte trei dispărute, Lavric a spus că femeia a vândut un teren, după care a fugit, în Italia, cu toți banii.

Anchetatorii nu a reușit să găsească probe noi

După această a patra dispariție, dosarul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care l-au acuzat de omor și au obținut, în instanță, arestarea lui preventivă. De atunci, anchetatorii au încercat, permanent, să obțină probe noi, în condițiile în care, în ciuda unui număr mare de percheziții, care s-au făcut atât în curtea și casa lui Lavric, cât și în diferite zone pustii în care s-a presupus că acesta ar fi putut să îngroape trupurile femeilor ucise.

În aceste condiții, anchetatorii nu au reușit, deocamdată, să finalizeze dosarul, iar acesta se apropie de 180 de zile de arest preventiv, perioada maximă în care o persoană poate fi privată de libertate, dacă nu a fost trimisă în judecată. Ultimul său mandat de arestare expiră la data de 2 iunie, iar dacă până atunci nu va fi trimis în judecată, presupusul criminal în serie se va întoarce acasă.

Ca urmare, luni dimineață, procurorii au descins din nou în locuința suspectului, pentru o nouă percheziție. Conform unor surse judiciare, nici de această dată nu au fost găsite probe noi, iar arestatul continuă să nege faptul că le-a omorât și să spune că sunt plecate, la muncă, în străinătate. Aai mult, acesta a susținut mereu că este victima unei erori judiciare și a intrat, inclusiv, în refuz de hrană.