Marcel Boloș: Cererea de PLATĂ numărul II din PNRR nu este blocată: „România este printre primele țări care au depus deja două cereri de plată”
Cererea de plată numărul II din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României nu este blocată, transmite ministrul Marcel Boloș pe pagina sa de socializare, precizând că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a explicat în detaliu situația într-un comunicat transmis în cursul zilei de vineri.
„Se dezbate mult pe această tema și aș vrea să clarificăm situația, pentru corecta informare a opiniei publice.
Cererea de plată II din Planul Național de Redresare și Reziliență 𝐧𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐛𝐥𝐨𝐜𝐚𝐭𝐚̆, suntem în punctul în care evaluarea documentației transmise spre validare urmează parcursul procedural firesc”, scrie ministrul pe pagina sa de Facebook, adăugând că este „plăcut surprins” şi că „este suportul unui puseu de speranţă” faptul că mulți dintre jurnaliști au solicitat și poziția MIPE.
Marcel Boloș precizează că ministerul pe care îl conduce rămâne deschis în comunicare și că mizează pe sprijinul instituțiilor mass-media că „vor furniza informații corecte și verificate”.
„Astfel încât să NU fie creată o imagine deluzorie asupra unei proceduri de lucru normale ce include analizarea a peste 3.000 de documente. Pentru ca în joc sunt interesele strategice ale României și, implicit, ale fiecărui cetățean.
Mulțumesc tuturor pentru eforturile pe care le depun zi de zi pentru ca reformele să fie atinse. Vom continua să oferim sprijin celor responsabili în implementarea proiectelor, pentru îndeplinirea calendarului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență.
Să nu uităm nici că România este printre primele care au depus deja două cereri de plată, în condițiile în care #PNRR are o construcție complexă, cu peste 500 de jaloane și ținte, iar sistemul instituțional de gestionare a reformelor și investițiilor gândit la momentul elaborării planului implică 16 instituții ale Guvernul României care nu aveau în responsabilitate activitatea de gestionare a fondurilor europene”, adaugă Boloș.
Cererea de plată numărul II are o valoare de peste 3,2 miliarde euro
Cererea de plată numărul II a fost transmisă către Comisia Europeană în data de 15 decembrie 2022 și are o valoare de 3.227.690.000 euro (2.147.490.000 euro – sprijin financiar nerambursabil și 1.080.200.000 euro – sprijin sub formă de împrumut) și a cuprins documentația de realizare a unui număr de 55 de ținte și jaloane aferente trimestrelor I și II ale anului 2022.
MIPE transmite într-un comunicat că toate documentele privind îndeplinirea jaloanelor și țintelor aferente, precum și completările solicitate de către Comisia Europeană în procesul de validare a țintelor și jaloanelor, au fost transmise în termenele indicate. În cadrul procesului de avizare prealabilă, Comisia Europeană poate solicita clarificări suplimentare față de documentația prin care un Stat Membru justifică realizarea țintelor și jaloanelor aferente Cererii de plată, această practică fiind una obișnuită în procesul de analiză a cererilor de plată, nu numai în cazul României, dar și în cazul altor State Membre.
„În vederea clarificării tuturor aspectelor necesare, Guvernul României, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, va continua în următoarea perioadă să răspundă prompt, împreună cu toți coordonatori de reformă și investiții tuturor cererilor de clarificări ce pot apărea din partea Comisiei Europene.
Menționăm că, în anumite situații, în cazul țintelor și jaloanelor, există aspecte care au diferite interpretări în funcție de perspectiva din care sunt analizate. De aceea, anumite situații se pot clarifica deseori prin schimburi de corespondență cu Comisia Europeană sau prin reuniuni tehnice care implică atât reprezentații CE, cât și ai ministerelor de resort implicate în implementarea reformelor și investițiilor aferente PNRR”, arată ministerul.