Prima pagină » Actualitate » Marcel Boloș își ia adio de la Guvernul Ciucă. Ce speră fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene de la Guvernul Ciolacu

Marcel Boloș își ia adio de la Guvernul Ciucă. Ce speră fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene de la Guvernul Ciolacu

Marcel Boloș își ia adio de la Guvernul Ciucă. Ce speră fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene de la Guvernul Ciolacu

Marcel Boloș își i-a adio de la ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene într-o postare amplă pe Facebook. În momentul de față, liberalul pare să fie în cărți pentru un nou portofoliu ministerial în Guvernul Ciolacu. Primul minister vehiculat în negocierile tripartide – PNL-PSD-UDMR – fiind  cel al Finanțelor. În același mesaj, îi tămâiază discret pe președintele Iohannis și pe fostul premier Ciucă, care a preluat deja președinția Senatului.

“Domnii Klaus Iohannis și Nicolae Ionel Ciucă mi-au oferit încredere, prin oportunitate să servesc acest minister și interesele țării. Pentru mine a fost și este o onoare profundă să servesc interesele beneficiarilor, pe care am vrut de fiecare dată să le pun în prim plan. Transmit cea mai profundă recunoștință față de profesioniștii dedicați care au lucrat neobosit: mă refer aici la directorii Autorităților de Management, echipa mea din cabinet, precum și funcționarii din minister”, scrie Boloș în mesajul de adio postat pe rețeaua ce socializare.

„De-a lungul mandatului, principiul meu călăuzitor a fost să servesc drept voce pentru cei neauziți, să mă asigur că fiecare cetățean are șanse egale și acces la serviciile esențiale. Împreună cu echipa Guvernul României am făcut progrese semnificative pentru domenii cheie precum dezvoltarea infrastructurii și creșterea economică, educație sau sprijin pentru cei vulnerabili”, încheie Boloș.

În momentul de față nici un minister nu este bătut în cuie. Negocierile urmând atât între partide, dar și în interiorul fiecărei formațiuni politice. De altfel, negocierile din interiorul PNL n-au fost tocmai colocviale.

Dar noul Premier, Marcel Ciolacu, admite că se vor regăsi miniștri din Guvernul Ciucă în noul Cabinet.

„Sunt miniștri care și-au desfășurat activitatea în Guvernul pe care l-am condus. Pe baza evaluărilor, o parte dintre ei se vor regăsi și în noul Cabinet, iar pentru celelalte poziții, la nivelul partidului vom veni cu propuneri care vor fi votate și aprobate astăzi, în Biroul Politic Național, astfel încât să avem acea nominalizare a miniștrilor care au profesionalismul necesar pentru a putea să îndeplinim obiectivele din programul de guvernare”, a spus la rândul său fostul premier Nicolae Ciucă, votat marți președinte al Senatului.

Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca ... vezi toate articolele

Citește și