Prima pagină » Actualitate » Marcel Boloş, MANDAT din partea Guvernului pentru renegocierea PNRR: „E nevoie şi de o negociere a procentului din PIB alocat pensiilor”

Marcel Boloş, MANDAT din partea Guvernului pentru renegocierea PNRR: „E nevoie şi de o negociere a procentului din PIB alocat pensiilor”

Marcel Boloş, MANDAT din partea Guvernului pentru renegocierea PNRR: „E nevoie şi de o negociere a procentului din PIB alocat pensiilor”

Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a anunțat că are mandat din partea Executivului pentru a trimite la Bruxelles documentul privind renegocierea unor jaloane şi investiţii din PNRR, care va fi trimis Comisiei Europene, până pe 30 aprilie. Printre măsurile pe care Guvernul doreşte să le renegocieze se numără şi procentul de 9,4% din PIB pentru pensii.

Boloș explică faptul că România are „această scădere a grantului cu 2,1 miliarde de euro”, dar acest lucru s-a întâmplat ca urmare a creşterii economice din 2021 faţă de 2020.

„Obligaţia noastră ca stat membru este ca să operăm această scădere de grant şi mai avem apoi lista de proiecte de investiţii din capitolul Repower EU, precum şi lista jaloanelor şi ţintelor care se încadrează în circumstanţe obiective şi unul dintre aceste jaloane este şi plafonul de 9,4% din PIB pentru pensii”, a afirmat Marcel Boloş, vineri la Digi 24.

El a adăugat că este nevoie şi de o negociere a procentului din PIB alocat pensiilor.

„Este indicatorul care, valabil fiind pe 50 de ani, va crea dificultăţi pentru guvern atunci când se va pune problema unor măsuri de majorare a pensiilor pentru că e foarte greu să menţi pe o perioadă de 50 de ani acest plafon, în condiţiile în care numai rata inflaţiei în 2022 a fost de 15%. Ce se întâmplă dacă 50 de ani avem acest plafon şi avem aceste rate ale inflaţiei, e greu de spus”, a mai precizat Boloş.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a subliniat că va exista o discuţie, în luna mai, despre pensiile speciale cu cei de la Comisia Europeană.

„Legea pensiilor speciale este în momentul de faţă parte din cererea de plată numărul trei, termenul de plată este luna iunie şi avem în perioada 15-19 mai delegaţie la Bruxelles pentru a relua discuţiile cu Comisia Europeană şi a vedea care sunt cerinţele pe care le are Comisia în privinţa legii pensiilor speciale”, a explicat ministrul PNL, potrivit news.ro.

Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie - Universitatea București. A intrat în presă accidental, după ce a câștigat ... vezi toate articolele

Citește și