Marcel CIOLACU a mâncat fasole la cantina ARAMIS/ Fabrica de MOBILĂ are peste 5500 de ANGAJAȚI
Premierul României, Marcel Ciolacu, spune că a mâncat cea mai bună fasole la cantina firmei de mobilă Aramis, din Maramureș. Aflat în campanie electorală, premierul s-a oprit și la cel mai mare producător și exportator de mobilă din județ. Ocazie cu care, Ciolacu și-a exprimat convingerea că actualul candidat PSD la șefia Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zețea, va continua susținerea firmelor românești.
Marcel Ciolacu a făcut o oprire la cel mai mare producător și exportator de mobilă, cu capital integral românesc, din Maramureș. Firma Aramis a figurat anul trecut în topul 150 al companiilor de la noi cu cele mai mari cifre de afaceri.
Premierul Ciolacu s-a oprit și la cantina fabricii unde a stat de vorbă cu muncitorii, la o strachină de fasole. Acesta a declarat că aici a mâncat una dintre cele mai bune pe care le-a mâncat până acum.
Am fost astăzi la fabrica de mobilă Aramis, cel mai mare producător și exportator de mobilă din Maramureș. Vorbim de o firmă cu capital integral românesc, care oferă locuri de muncă pentru mai mult de 5.500 de oameni. Am încredere că Gabriel Valer Zetea va continua să susțină, ca viitor președinte de Consiliu Județean, firmele românești! Ps: de mult n-am mai mâncat o fasole atât de bună!, a scris premierul pe Facebook.
Citește și: