Marcel Ciolacu anunță că trimite legea pensiilor în Parlament până la finalul anului. Pensiile speciale ajung în Legislativ într-o săptămână
La finalul a două runde de negocieri, la nivel tehnic, între miniștrii Cabinetului Ciolacu și experți ai Comisiei, șpi la nivel politic între premier si liderii UE, prim-ministrul anunță că legea pensiilor va fi lucrată la București.
Comisia nu ne impune cresteri sau scăderi. Este foarte posibil să venim cu legea pensiilor până la sfârșitul anului, a declarat Ciolacu la finalul întălnirilor.
Solicitarea Comisiei este de a închide cât mai mult inechitățile din interiorul legii pensiilor. Niciodată Comisia nu ne-a cerut să mărim pensiile celor care au la pensie mai mult decât au avut în activitate.
Ciolacu anunță că pensiile mici, vor creste, cu certitudine. Însă, întreaga reformă are la bază repararea inechităților.
Va exista totuși o abordare diferențiată, în funcție de venit. Este normal să se întâmple acest lucru. Nu i se ia nimănui niciun drept. Este normal să ne învățăm lecția când s-au tăiat din pensiile și salariile în România, să venim cu altă abordare, față de deciziile care au dus, de fapt, la un dezechilibru macro-economic.
Reamintim că reforma pensiilor este jalon în PNRR, cu termen de adoptare 31 martie.
Cererea de plată nuărul 3 are o valoare totală de 3,14 miliarde euro si este condiționată de pachetul de pensii de serviciu si pensii în sistem public.
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat la finalul lunii iulie, că legea pensiilor va fi gata „în timp util”, pentru a trimite cererea de plată numărul 3.
În ceea ce priveste reforma pensiilor speciale, Marcel Ciolacu a anunțat că legea va fi gata într-o săptămână.
Noi, la cererea de plată numărul 3, mai avem o singură reformă de îndeplinit, respectiv pensiile speciale. Sunt ferm convins în maxim 1 săptămână se vor termina și aceste negocieri, de aceea am și venit însoțit cu comisia (n.r. de la Ministerul Justiției), a spus Marcel Ciolacu
CITIȚI ȘI: