Prima pagină » Actualitate » Marcel Ciolacu: Aprobăm INDICATORII tehnico-economici pentru sectorul Cristian- Ghimbav din Autostrada Ploieşti-Braşov

Marcel Ciolacu: Aprobăm INDICATORII tehnico-economici pentru sectorul Cristian- Ghimbav din Autostrada Ploieşti-Braşov

Premierul Marcel Ciolacu a transmis, marţi, în şedinţa de Guvern care are loc la Braşov, că Executivul aprobă indicatorii tehnico-economici pentru sectorul Cristian- Ghimbav din Autostrada Ploieşti-Braşov, el precizând că, deşi este vorba despre doar 5 kilometri de autostradă, aceştia sunt foarte importanţi pentru a face legătura atât cu Autostrada Braşov-Făgăraş, cât şi cu bucata Râşnov-Cristian.

Astăzi aprobăm indicatorii tehnico-economici pentru sectorul Cristian- Ghimbav din Autostrada Ploiești-Brașov. Chiar dacă vorbim despre doar 5 kilometri de autostradă, aceștia sunt foarte importanți pentru a face legătura atât cu Autostrada Brașov-Făgăraș, cât și cu bucata Râșnov-Cristian, inaugurată în 2020. Este un nou pas în construcția Autostrăzii București-Brașov atât de așteptată de români”, a spus premierul în şedinţă.

Marcel Ciolacu s-a referit şi la celelalte proiecte de infrastructură care vor lega regiunile istorice Ardeal, Muntenia şi Moldova.

Dezvoltarea infrastructurii rutiere care asigură legătura județului Brașov cu alte regiuni ale țării a fost abordată integrat de actualul Guvern. Tocmai de aceea putem vorbi în prezent de construcția Autostrăzii Sibiu- Făgăraș care asigură accesul acestui județ atât cu Vestul României, dar și cu statele din Vestul Europei. Toate contractele au fost semnate în mandatul ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, iar acum sunt în fază de implementare”, a explicat premierul.

Autostrada Braşov-Bacău va avea 230 de kilometri şi va avea un impact important asupra economiei judeţului Braşov şi a Moldovei.

Importantă este și conexiunea între Transilvania și Moldova, iar aici Autostrada Brașov- Bacău joacă un rol esențial. În scurt timp contractul pentru completarea Studiului de Fezabilitate va fi semnat, ceea ce permite să avem o perspectivă clară și predictibilă pentru construcția acestei autostrăzi în următori ani. Vorbim de peste 230 de kilometri care vor spori potențialul economic al județului Brașov”, a precizat Marcel Ciolacu.

CITEȘTE ȘI:

Marcel Ciolacu: Relaţiile de prietenie ROMÂNIA – ISRAEL îşi au fundamentul în legăturile profunde dintre cele două popoare

Guvernul se mută pentru o zi în alt oraș. Ședință de Guvern la BRAȘOV, marți

Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la ... vezi toate articolele

Citește și