Marcel CIOLACU despre fragmentele de drone rusești căzute la noi: Ca să le dobori, trebuie să tragem pe teritoriul Ucrainei

Publicat: 26 07. 2024, 19:49

This browser does not support the video element.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că românii nu au de ce să-și facă griji în privința resturilor de drone identificate pe teritoriul României. Șeful Guvernului a precizat că s-au luat imediat măsurile necesare după singurul eveniment de acest gen petrecut pe teritoriul țării noastre. 

Artileria ucraineană a doborât câteva drone rusești, iar câteva resturi au căzut pe teritoriul României. Întrebat de ziariști dacă a fost doborâtă vreo dronă rusească, intrată pe teritoriul nostru, prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că „acest lucru încă nu este permis”.

Ca să le dobori, trebuie să tragem pe teritoriul Ucrainei şi cred că acest lucru nu este încă permis, fiindcă nu am auzit de o decizie în acest sens. Dar este o monitorizare. Aceste drone sunt de obicei lovite de artileria ucraineană şi cad imediat pe malul Dunării. Încă nu este absolut niciun pericol pentru românii din zonă, a precizat premierul.

Noul sistem de radare implementat de Ministerul Apărării a fost creat ca să contracareze astfel de situații, a subliniat Ciolacu.

O singură dată s-a întâmplat, dar s-au luat măsurile ca acest lucru să nu se mai întâmple.  S-a făcut un sistem nou de radare- ministrul Apărării poate să explice detaliat şi nu ne oprim, a mai spus Marcel Ciolacu.

MApN a informat că vor fi continuate verificările în proximitatea porturilor ucrainene pentru identificarea posibilellor fragmente căzute pe teritoriul nostru.

 

CITEȘTE ȘI:

Noua DACIA a premierului Marcel Ciolacu este gata, la fabrică / „În zilele următoare, merg să o ridic”

Deficitul bugetar EXPLODEAZĂ. 63,67 miliarde lei, 3,6% din PIB, în primele 6 luni ale lui 2024