Marcel CIOLACU, despre motivele ieșirii din coaliție: „Pe mine m-au pierdut de partener. E vorba, aici, de principii”
This browser does not support the video element.
Principiile sunt acelea care i-au condus pe cei de la PSD și, implicit, pe colegii săi de partid să ia decizia de a se retrage din actuala coaliție. Marcel Ciolacu a explicat ziariștilor că motrivele care au stat la baza unei astfel de situații sunt legate de condiționarea dezvoltării României și ratarea banilor europeni. În timp ce unii parteneri de coaliție acuză deficit bugetar și apocalipsă economică, social-democrații invocă principiile și respectul.
Social-democrații resimt lipsa de respect a partenerilor de coaliție la adresa lor și de aceea au considerat că este momentul să pună punct acestei relații de guvernare. Aflat pe tronsonul de Autostradă Buzău-Focșani, prim-ministrul Marcel Ciolacu a explicat ziariștilor care au fost motivele care au stat la baza acestei decizii.
Acum 3 ani, am pornit la drum cu un respect între parteneri. Am pornit la drum cu un plan clar între parteneri într-o situație complicată a României. Nu puteam să decid în mandatul meu de prim-ministru să nu dezvolt România, având resursa din banii europeni. Cred că cel mai ușor ar fi fost să nu facem aceste autostrăzi, să nu fi investit 120 de miliarde anul acesta, record. Față de 2022, cred că au fost vreo 74 de miliarde, ca să înțelegem proporțiile peste 7% din PIB și n-am mai fi vorbit despre un deficit bugetar și o apocalipsă.
Motivele invocate de către colegii de coaliție sunt legate de un deficit bugetar mare, pe care social-democrații îl explică, dacă l-par fi împiedicat, ca pe o frână în calea „dezvoltării României”.
Eu nu voi opri dezvoltarea României și nu o să ratez banii europeni și am venit și cu graficul de 7 ani astfel încât să poată fi suportat de România fără mari eforturi.
Normal că va urma o decizie, o discuție și cu președintele Partidului Național Liberal și cu președintele UDMR. Sper din tot sufletul, și cu doamna președintă a USR, pentru că, cu toții trebuie să vedem adevărul. Dar eu nu pot merge și nu pot împinge colegii mei să intrăm într-o aventură politică măcar cu minimum de respect și creând totuși un guvern pentru 4 ani.
Dacă cineva crede că eu, Marcel Ciolacu, voi împinge colegii mei într-o aventură politică cu o perioadă limitată de timp, în funcție de cine câștigă, cu toate jocurile politice a fiecărui partid și… pe mine m-au pierdut de partener.
Ori construim ceva, cu respect, ceva pe 4 ani, determinați, o coaliție stabilă în Parlament, să demonstrăm românilor că aceasta este calea de urmat, ori prefer, și nu am nicio problemă, cu cine am vorbit, de ce am vorbit tot timpul ne-am pierdut în.. E vorba, aici, de principii, a explicat Marcel Ciolacu.
CITEȘTE ȘI: