Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că revocarea lui Toni Greblă din fruntea Autorității Electorale Permanente (AEP) a fost decisă de Parlament, menționând că acesta a fost susținut de mai multe partide, nu doar de PSD.
Întrebat de ce revocarea a venit abia acum, în contextul în care Greblă fusese criticat încă de anul trecut, premierul Ciolacu a menționat că responsabilitatea acestei decizii a aparținut Parlamentului, nu Guvernului.
„PSD nu a avut și nu are 51% din parlamentari, domnul Greblă a fost susținut de mai multe partide. Colegii mei din Parlament în comisie au hotărât acest lucru. Cred că sunt cei mai îndreptățiți să vă răspundă.(…) Nu eu. Comisia din Parlament. Eu, momentan, conduc Guvernul. Sunt și eu membru al Parlamentului, nu sunt membru în acea Comisie”, a precizat Marcel Ciolacu.
În ceea ce privește criticile venite din partea societății civile, șeful Guvernului a sugerat că acestea ar fi fost influențate de organizații finanțate din surse externe.
„Vreți să fiți mai concretă? Societatea civilă, care dintre ea? ONG-urile care luau bani de la domnul Soros? Haideți să fim mai concreți. Rostul Opoziției este să critice”, a adăugat premierul.
Referitor la sediul AEP închiriat de Toni Greblă, deși instituția deținea deja unul, Marcel Ciolacu a declarat că „nu este o problemă”.
„Am înțeles că e o problemă unde a fost închiriat acel sediu. E o decizie administrativă. Eu creez pârghiile printr-o hotărâre de guvern, eu nu stipulez unde se închiriează un sediu”, a mai spus el.
Parlamentul, în plen reunit, a decis vineri revocarea lui Toni Greblă din funcția de președinte al AEP. Până la desemnarea unui nou președinte, vicepreședintele Zsombor Vajda va prelua atribuțiile de șef al AEP. Au fost 267 voturi „pentru”, 56 „împotrivă” și 71 abțineri.
CITEȘTE ȘI:
Toni Greblă, REVOCAT din funcția de președinte al AEP, cu 267 voturi PENTRU