Marcel Ciolacu, despre RIVALITATEA dintre PSD și PNL: Cel care pierde alegerile face un pas înapoi. Sunt convins că un membru PSD va câștiga

Publicat: 04 06. 2024, 17:12
Actualizat: 04 06. 2024, 17:18

This browser does not support the video element.

Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României, a abordat recent într-un interviu acordat DC News tema rivalității dintre social-democrați și liberali, în contextul actualei coaliții de guvernare. El susține că PSD va câștiga alegerile prezidențiale, având în vedere performanțele slabe ale președinților din zona de dreapta.

Întrebat dacă se gândește la o candidatură comună cu Nicolae Ciucă la președinția României, Ciolacu a explicat că, în cazul unei astfel de competiții, câștigătorul ar merge la Cotroceni, în timp ce cel care pierde ar trebui să rămână prim-ministru.

„Sunt unul dintre membrii fondatori ai Partidului Social Democrat. Deci, cu alte cuvinte, sunt de peste 30 de ani în politică, iar cel care pierde alegerile face un pas înapoi,” a declarat Ciolacu, exprimându-și convingerea că de această dată candidatul PSD va câștiga alegerile prezidențiale, având în vedere performanțele slabe ale președinților din zona de dreapta.

Ciolacu a menționat existența unui gentlemen’s agreement cu Nicolae Ciucă și a reiterat că nu are nicio problemă personală cu acesta. Cu toate acestea, el a criticat posibilele alianțe politice, subliniind că PSD nu va forma niciodată o majoritate cu AUR și criticând PNL pentru dorința de a colabora din nou cu USR.

Nici PSD-ul, nici PNL-ul nu va avea 50%; fără PSD, cu atât mai puțin PNL, a adăugat Ciolacu.

CITEȘTE ȘI:

Marcel Ciolacu salută ÎNTOARCEREA lui Mircea Dolha în echipa PSD Maramureș și susținerea lui Doru Ioan Dăncuș, pentru Primăria Baia Mare

Preierul Marcel CIOLACU a semnat MEMORANDUMUL pentru Viață: E evident că poluarea UCIDE