Marcel CIOLACU despre sistemul PATRIOT pentru UCRAINA: Am văzut reacția MOSCOVEI. A transmis voalat o AMENINȚARE către România
This browser does not support the video element.
Marcel Ciolacu spune că România a primit amenințări voalate din partea Rusiei, în momentul în care a fost lansată ideea că țara noastră va ajuta Ucraina cu un sistem de rachete Patriot. Cu toate acestea, premierul vrea să-i liniștească pe români, afirmând că „Rusia nu va ataca România” pentru că…nu vrea și nici nu-și permite.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat marți seară, la Digi 24, că este prematur să vorbim despre un ajutor al României către Ucraina cu un sistem de rachete Patriot. Decizia aceasta va fi luată numai după o ședință a membrilor CSAT. Potrivit premierului, Rusia este un un agresor condus de un dictator care a transmis amenințări voalate României.
Decizia se va lua în cadrul CSAT-ul, cum este și normal. E, deci, o decizie importantă. În schimb, am văzut reacția Moscovei, fiindcă, haideți să fim corecți, noi avem de-a face cu un agresor și cu un dictator și am văzut reacția Moscovei. într-un fel, așa a transmis voalat o amenințare către România. Cu alte cuvinte, o eventuală decizie a României deranjează foarte mult Moscova. Și mai vreau să fiu foarte bine înțeles: Rusia nu va ataca România. Rusia nu-și permite să atace România și nici nu vrea să atace România. Dar o astfel de decizie, în contextul în care România este membră NATO, avem un partener strategic, Statele Unite ale Americii. Cred că cel mai corect este să se ia în CSAT și nu în discuții foarte aplicate.
Potrivit ministrului Apărării, Angel Tâlvăr, nu a spus nimeni că ar trebui să și dăm acest sistem care este unul indispensabil pentru apărarea teritoriului românesc. Premierul Ciolacu a mai adăugat și faptul că a avut o discuție pe această temă cu președintele Klaus Iohannis.
Nu cunosc detaliile unor discuții între președintele României și președintele Statelor Unite. Am avut o discuție telefonică cu domnul președinte, n-am intrat în detalii. Nu există temeri în acest moment că Rusia ar ataca României. Nu există o logică ca Rusia să facă acest lucru, a mai spus Ciolacu.
Citește și: