Prima pagină » Actualitate » Marcel Ciolacu: Din 2025, românii vor putea circula pe autostradă până la SUCEAVA

Marcel Ciolacu: Din 2025, românii vor putea circula pe autostradă până la SUCEAVA

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că, începând cu 2025, românii vor putea circula pe autostradă până la Suceava. Legătura dintre Suceava și Autostrada A7 se află deja în proces de licitație, iar premierul a subliniat că toate demersurile necesare au fost demarate.

În acest moment s-a dat drumul la licitație pentru extinderea de la A7 până la Suceava. Sunt amândouă în licitație. Deci, anul viitor, dacă mergem în același ritm în care am mers cu A7, s-ar putea să aveți surprize plăcute începând de anul viitor, a declarat Ciolacu.

Întrebat despre stadiul lucrărilor pentru Autostrada A8, premierul a menționat că o parte din proiect este licitată și are finanțare, în timp ce pentru A13 lucrările sunt încă în faza de studii.

El a dat asigurări că și șoseaua de centură a orașului Gura Humorului, parte din Autostrada Nordului, va fi construită.

Pentru centura Humorului am făcut indicatorii tehnico-economici și urmează licitație. E un pic cam scumpă, de 500 de milioane de euro, dar acum, dacă domnul Șoldan insistă atât de mult, o să trebuiască să o facem, a încheiat Ciolacu.

CITEȘTE ȘI:

Marcel CIOLACU: „O să continuăm A7, de la Pașcani la Suceava, Avem o mare problemă, foarte mulți suceveni au plecat în străinătate”

Marcel Ciolacu: Avem 518 km de AUTOSTRADĂ şi drum expres în lucru, iar restul până la 781 în licitații și proiectare

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Care este gradul de ocupare în hotelurile din România de Crăciun și Revelion?