Marcel Ciolacu, candidat la alegerile prezidențiale, a transmis, pe pagina sa de socializare, admirația față de doamna Delia Budeanu, dar și mesaje de condoleanțe familiei.
Marcel Ciolacu și-a exprimat admirația față de profesionalismul și eleganța de care doamna Delia Budeanu a dat dovadă, de-a lungul carierei sale în lumea televiziunii. A transmis mesaje de condoleanțe familiei.
„Doamna Delia Budeanu a fost un reper de profesionalism și eleganță în televiziune. Dar dincolo de micile ecrane, doamna Delia Budeanu s-a remarcat ca un veritabil ambasador al culturii, dar și un susținator fervent al cauzelor sociale și umanitare. Dumnezeu să o odihnească în pace”, a notat Marcel Ciolacu pe Facebook.
Dincolo de lumea televiziunii, Delia Budeanu este cunoscută și pentru implicarea sa activă în promovarea culturii românești. Ea a sprijinit numeroase proiecte culturale și artistice și a organizat evenimente de amploare care au promovat artiști talentați. Unul dintre cele mai notabile proiecte în acest sens este „Festivalul Internațional de Film pentru Drepturile Omului”. Festivalul a devenit un eveniment de marcă în agenda culturală a României.
Europarlamentara PSD Gabriela Firea și-a exprimat reverența față de întreaga activitate profesională a Deliei Budeanu.
„S-a stins din viață un model pentru generația mea de jurnaliști și oameni de televiziune – doamna Delia Budeanu.
🤍 Am avut onoarea să-i fiu colegă, mai bine de șapte ani, în Televiziunea Română. Era de o inteligență și eleganță aparte. Nu oricine ajungea pe micul ecran înainte de Revoluție. A fost printre primele femei crainic de televiziune din țara noastră și, timp de peste 20 de ani, s-a aflat la pupitrul Televiziunii Publice.
În ultimii ani, a fost o prezență discretă și nu a mai apărut atât de des în lumina reflectoarelor.
🙏🏻 Dumnezeu să o odihnească în pace! Condoleanțe și putere familiei!”, a transmis Gabriela Firea.
Sâmbătă, 19 octombrie 2024, doamna Delia Budeanu s-a stins din viață, înconjurată de întreaga familie. Duminică, 20 octombrie, trupul neînsuflețit al îndrăgitei prezentatoare TV va fi depus la Mănăstirea Cașin din București. Înmormântarea va avea loc luni, la Mănăstirea Ghighiu.
Grupul de Presă Gândul este alături de familia îndoliată, căreia îi transmite sincere condoleanțe!
Dumnezeu să o odihnească în Lumina Împărăției Lui!