Sprijinul total și concret pe care România îl oferă și-l va oferi în continuare Republicii Moldova, pe parcursul său european, a constituit principalul aspect al discuțiilor pe care premierul Marcel Ciolacu le-a avut cu Dorin Recean, prim-ministrul Republicii Moldova, în cadrul vizitei oficiale la Chișinău.
Vă felicit pentru activitatea dumneavoastră guvernamentală! Prin puterea exemplului și prin implicare ați câștigat aprecierea și respectul tuturor partenerilor din Uniunea Europeană. Cetățenii Republicii Moldova trebuie să aibă încredere că drumul lor către prosperitate, siguranță și dezvoltare va continua, iar România va face tot ceea ce ține de ea pentru a-l sprijini, a declarat premierul Ciolacu.
Guvernul României s-a angajat într-un efort mai amplu și de lungă durată în sprijinul educației din țara vecină. Pe lângă donarea de microbuze pentru transportul elevilor, statul român a finanțat reparația și modernizarea a sute de grădinițe sau a acordat zeci de mii de burse de studiu, începând cu anii ’90.
Pentru anul universitar în curs sunt finanțate 4300 de burse pentru studenții din Republica Moldova.
O altă decizie aprobată în cea mai recentă ședință de guvern de la București, a fost hotărârea prin care se finanțează cu peste 2,3 milioane euro reabilitarea unei clădiri remarcabile de patrimoniu, situată pe strada Gavriil Bădulescu-Bodoni din Chișinău.
De asemenea, șeful guvernului român a subliniat că România va continua să deruleze Acordul de 100 de milioane de euro dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistență tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil.
În acest mod au primit și vor primi finanțare proiecte de impact, pe lângă finanțarea de microbuze școlare, care vor ajunge în satele și orașele din Republica Moldova sau reabilitarea unor clădiri de patrimoniu, fiind vizate și proiecte de dezvoltare locală sau investiții strategice, precum creșterea capacităților de gestionare a situațiilor de ordine publică.
Un alt domeniu în care România a sprijinit Republica Moldova este cel al consolidării securității energetice și interconectării rețelelor energetice, noua Strategie Energetică a României incluzând acest angajament.
În ceea ce privește infrastructura de transporturi, premierul Marcel Ciolacu a punctat proiecte precum construcția podului rutier la Ungheni, al cărui contract de realizare a fost semnat în urmă cu câteva zile, modernizarea unor poduri peste râul Prut, cum ar fi cel de la Sculeni sau Oancea, sau proiectele a noi 4 poduri peste Prut: Stânca-Costești, Bumbăta-Leova, Fălciu-Leca și Răducăneni-Bărboieni.
Premierul Marcel Ciolacu este însoțit în vizita oficială din Republica Moldova de vicepremierul Marian Neacșu, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea, și ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu.
PM @CiolacuMarcel:Vom continua să finanțăm proiecte esențiale&investiții strategice pentru🇲🇩și cetățenii ei.Felicitări @DorinRecean & @GuvernulRMD pt. pașii importanți către UE.E calea către prosperitate și siguranță pentru cetățenii de peste Prut.🇷🇴îi va fi alături🇲🇩întotdeauna! pic.twitter.com/u3TAms4nkM
— Guvernul României (@GuvernulRo) October 4, 2024
CITEȘTE ȘI: