Marcel Ciolacu, la Congresul PSD: „Interesele României nu mai trebuie negociate pentru mize personale”

Publicat: 24 08. 2024, 14:04

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a precizat în discursul său de la Congresul PSD, care se desfășoară, sâmbătă, la Romexpo, că nu ar trebui să mai existe ceruri între președinte și Guvern, mai ales atunci când este vorba despre interesele României.

„Când spun Uniunea Europeană, mă gândesc în primul rând la aliații noștri tradiționali: Germania, Franța, Spania și Italia, alături de care vom continua să ne coordonăm pozițiile și acțiunile comune. În paralel, am dezvoltat un parteneriat strategic cu Marea Britanie. Ne leagă obiective și viziuni comune. Dar și faptul că avem cea mai mare comunitate de români în această țară”, a precizat Marcel Ciolacu în discursul său de la Congresul PSD.

Liderul social democraților spune că nu ar trebui să mai existe certuri între președinte și Guvern.

Nu vreau să mai existe dispute între președinte și Guvern atunci când vine vorba de interesele naționale. Atât președintele, cât și premierul trebuie să acționeze coordonat, inteligent și determinat. Să impună interesele României la Bruxelles. Indiferent din ce partid fac parte, sau au făcut parte. Cearta între români și denigrarea României în cancelariile occidentale trebuie să înceteze. Interesele României nu mai trebuie negociate pentru mize personale”, se arată în discursul lui Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a mai spus că „România merită un președinte pentru toți”. 

Marcel Ciolacu: După 20 de ani, România merită un președinte pentru toți

„Am schimbat împreună din temelii acest partid. Ne-am regăsit calea pro-europeană. Am recâștigat respectul liderilor europeni. Am refăcut legătura cu societatea civilă. Am redevenit parteneri de dialog cu sindicatele și mediul de afaceri. Și vreau să le mulțumesc tuturor partenerilor sociali care sunt astăzi alături de noi. Am făcut aceste lucruri pentru că respectul și încrederea oamenilor sunt esențiale. De aceea, astăzi ne asumăm, ca toate națiunile puternice, un proiect prezidențial de reînoire națională.  M-am consultat cu fiecare dintre dumneavoastră. M-am consultat cu oamenii obișnuiți, care nu sunt implicați în politică. M-am sfătuit, cum este normal cu familia. Dar și cu părintele meu duhovnic. Este momentul să fac un pas în față și să spun cu toată încrederea: Da! Voi candida și voi câștiga președinția României. Da! După 20 de ani, România merită un președinte pentru toți”, a mai transmis Marcel Ciolacu.