Marcel Ciolacu, la Iași: După 15 ani, în sfârşit s-au pornit lucrările la cele trei SPITALE regionale
This browser does not support the video element.
Premierul Marcel Ciolacu şi-a manifestat, vineri, mulțumirea cu privire la demararea lucrărilor de construcţie a celor trei spitale regionale de urgenţă din Iaşi, Craiova şi Cluj.
Premierul a declarat că spitalele regionale sunt cele mai importante investiţii în domeniul sanitar din România.
După 15 ani, în sfârşit, chiar dacă avem şi machete, şi panouri, avem şi un şantier în lucru în spate. După 15 ani, în sfârşit s-au pornit cele trei spitale regionale. A fost o muncă de echipă şi a Agenţiei ANDIS (nr. – Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate), şi a Ministerului Sănătăţii şi am reuşit totuşi să deblocăm, din punctul meu de vedere, cele mai importante investiţii din domeniul sănătăţii, cele trei spitale regionale: acesta de la Iaşi, cel de la Cluj şi cel de la Craiova”, a afirmat Marcel Ciolacu, aflat pe şantierul viitorului spital regional de la Iaşi.
Ciolacu speră ca lucrările la noul spital de la Iaşi să fie finalizate înainte de termenele prevăzute în contract, respectiv finalul anului 2028.
CITEȘTE ȘI: