Marcel Ciolacu: ”România este parte a viitoarei Strategii a Statelor Unite ale Americii pentru Marea Neagră!”

Publicat: 24 12. 2022, 13:28
Marcel Ciolacu, președintele PSD

Președintele Partidului Social Democrat salută adoptarea, de către Congresul SUA, a unui amendament care face ca România să fie parte a viitoarei Strategii a Statelor Unite ale Americii pentru Marea Neagră.

Marcel Ciolacu scrie, într-o postare de pe pagina sa de Facebook, că este foarte importantă această decizie a Congresului SUA prin care strategia este inclusă în Legea Omnibus pentru anul 2023, lege care prevede cheltuielile bugetare ale Guvernului american.

România este parte a viitoarei Strategii a Statelor Unite ale Americii pentru Marea Neagră!

Salut decizia Congresului SUA de includere a Strategiei în Legea Omnibus pentru anul 2023, lege care prevede cheltuielile bugetare ale Guvernului american”, precizează liderul social-democraților.

”Este o recunoaștere a importanței regiunii Mării Negre și implicit a rolului României ”

Președintele social-democraților îi felicită, în această postare, pe senatorii Robert Cazanciuc și Ștefan Radu Oprea pentru toate demersurile pe care le-au întreprins, cu ocazia vizitei în SUA din luna decembrie, precizând și că rolul României la Marea Neagră este apreciat și recunoscut.

Mai mult, Marcel Ciolacu este de părere că ”un climat sporit de securitate va genera implicit mai multe investiții în economia românească”.

Este o recunoaștere a importanței regiunii Mării Negre și implicit a rolului României în asigurarea stabilității și securității întregii Europe. Mai mult, este o dovadă în plus a bunei funcționări a Parteneriatului Strategic pe care țara noastră îl are cu Statele Unite. Un climat sporit de securitate va genera implicit mai multe investiții în economia românească!

Îi felicit pe colegii mei, senatorii Robert Cazanciuc și Ștefan Radu Oprea, pentru demersurile făcute, în fața reprezentanților Comisiilor de Apărare și Politică Externă din Congresul american, cu ocazia vizitei în SUA din luna decembrie”, a mai notat Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.


Citește și: