Marcel Ciolacu: Toată zona limitrofă Bucureştiului şi cartierele periferice vor merge pe AUTOSTRADĂ direct până la Constanţa
This browser does not support the video element.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că, începând din zilele următoare, din zona limitrofă a Bucureştiului şi cartierele periferice se va circula pe autostradă direct până la Constanţa, menţionând că va fi dat în circulaţie inelul sudic din autostrada A0, încă 10 km.
O să se dea în circulaţie din A0, inelul sudic, încă 10 km. Asta înseamnă că din inelul sudic aproape două treimi este finalizat din A0, peste 20 de km, mi se pare, din inelul nordic. De fapt, în acest moment, toată zona limitrofă Bucureştiului şi cartierele periferice vor merge pe autostradă direct până la Constanţa din zilele următoare, a declarat Marcel Ciolacu, duminică, în urma unei vizite, alături de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pe Autostrada A0 Sud.
Premierul a menționat că, în acest moment, Ministerul Transporturilor, are în lucru 780 km de autostradă şi drum expres, toate fiind şantiere în lucru, precum şi aproximativ 1.500 de km de cale ferată.
Normal, mai ales în zona rutieră – unde vă dau exemplu autostrada Moldovei şi unde sperăm anul acesta să dăm în circulaţie 140 de km – partea de cofinanţare la fondurile europene, la PNRR mai exact, este ca şi procente de aproape 50%. Ca să închidem tot acest inel, cum închide şi domnul ministru cu domnul director inelul de A0 al Bucureştiului, aici este cea mai mare parte din deficitul despre care vorbim de fiecare dată, a mai spus Ciolacu.
El a precizat că nu va opri investiţiile, mai ales în zona de infrastructură.
Nu voi opri investiţiile. În acest ritm se dezvoltă România, lucru pe care l-au făcut şi alte state europene şi membre UE. Acelaşi lucru l-a făcut şi Portugalia, şi Spania, şi Italia. Este cel mai bun moment al României de investiţii, mai ales în zona de infrastructură. Automat când ai infrastructură, cum este Autostrada Moldovei, automat vor veni şi investiţiile, a adăugat premierul Ciolacu.
CITEȘTE ȘI: