Marcel Ciolacu tranșează STRATEGIA pentru eventuala luptă cu Nicolae Ciucă în turul doi: „Nicio jignire la adresa mea nu le va aduce vreun vot”
This browser does not support the video element.
Marcel Ciolacu, liderul PSD și candidat la prezidențiale, a discutat strategia electorală, în cazul în care adversarul său în turul doi de scrutin va fi Nicolae Ciucă.
Marcel Ciolacu a declarat în cadrul unui interviu la Antena 3 CNN că în cazul în care va candida împotriva lui Nicolae Ciucă în turul doi de scrutin, va aborda o strategie echilibrată, ce nu va fi focusată exclusiv pe atacuri. Liderul PSD a precizat că, atât social democrații, cât și liberalii greșesc atunci când optează pentru discursuri cu tentă agresivă, ațintite împotriva taberei adverse.
„Mi-a spus mai devreme că am coabitat cu Nicolae Ciucă. Da, era un moment foarte delicat. Știu și eu îl știți și dumneavoastră. Am avut un dialog cu domnul Nicolae Ciucă și am în continuare și nu regret acest lucru. Dimpotrivă.
Eu cred că abordarea e greșită pentru că împreună cu Nicolae Ciucă, această coaliție, această guvernare a dus România în trei ani de zile, în momentele cele mai complicate, în momentele cu cele mai mari provocări. Și eu cred și vă recunosc, cred că greșim. Și eu, și Nicolae Ciucă, și cei din PSD, și cei din PNL. În acest moment, foarte mulți din PNL atacă PSD, fiindcă e un lucru tradițional, fiindcă adversarii tradiționali erau PSD-ul și PNL-ul.
Marcel Ciolacu a mai adăugat că PSD a venit la guvernare într-un moment foarte delicat pentru România, iar strategia de campanie a liberalilor și a social-democraților ar treburi să includă și realizările comune.
„Nu le va aduce niciun vot. Nicio jignire la adresa mea din partea PNL-ului nu le va aduce vreun vot, nu le va aduce nicio mobilizare de electorat. Același lucru. Consider că și PSD-ul greșește. PSD-ul atacând PNL-ul atacând pe Nicolae Ciucă, nu le va duce niciun vot, fiindcă bazinele electorale sunt total diferite.
Dimpotrivă, vor distruge toată munca de trei ani și a fost o muncă foarte aplicată de a depăși cu România împreună, un moment foarte complicat, fonduri europene, reforme, criză energetică, scăderea nivelului de trai. Uniunea Europeană n-ar fi atât de îngăduitoare dacă n-ar vedea cifrele.
Ar trebuie să se atace, dar ar trebui să prezinte și ce au făcut împreună și momentul complicat pe care le-am depășit cu adevărat. PSD-ul a hotărât într-un moment complicat pentru România să intre la guvernare.”, a mai adăugat Marcel Ciolacu.
Citește și: