Marcel Ciolacu: Veşti îngrozitoare venite din Israel. Condamnăm atacurile cu rachete
Premierul Marcel Ciolacu a reacționat sâmbătă la atacul cu rachete împotriva Israelului lansat de mişcarea palestiniană Hamas. El a afirmat că veştile venite din Israel sunt ”îngrozitoare” şi a exprimat solidaritatea cu familiile victimelor, cerând ca aceste atacuri „să înceteze imediat”.
”Veşti îngrozitoare venite din Israel în această dimineaţă. Suntem pe deplin solidari cu Israelul şi condamnăm atacurile cu rachete împotriva Israelului”, a scris, sâmbătă, pe Twitter, Marcel Ciolacu.
Acesta a transmis condoleanţe familiilor victimelor.
”Transmitem condoleanţe familiilor şi cerem ca aceste atacuri să înceteze imediat”, a mai transmis premierul.
Aripa armată a mişcării palestiniene Hamas a anunţat, sâmbătă dimineaţă, că a lansat „Operaţiunea Al-Aqsa Flood” împotriva Israelului. Peste 2.500 de rachete au fost deja lansate, bilanţul victimelor fiind în creştere.
Armata israeliană a declarat stare de război
Armata israeliană a declarat stare de război în urma atacurilor masive de sâmbătă asupra Israelului din Fâşia Gaza palestiniană.
”Forţele de apărare israeliene declară starea de pregătire pentru război”, a precizat armata (Israel Defense Forces, IDF) într-un comunicat citat de agenţia israeliană de presă TPS.
”Au avut loc tiruri de rachete pe scară largă spre teritoriul israelian din Gaza, iar teroriştii s-au infiltrat pe teritoriul israelian prin diverse puncte de intrare. Locuitorii din sudul şi centrul ţării trebuie să se afle în imediata apropiere a zonelor protejate, iar cei de la periferia Gaza trebuie să rămână într-un spaţiu securizat”, recomandă ministerul.
Cabinetul de securitate se va reuni la ora 13.00, după ce sâmbătă dimineaţă, la ora 9.30, a avut loc o evaluare a situaţiei.
Ambasada Israelului în România anunţă, sâmbătă, pe Pagina de Facebook, că statul Israel ”se confruntă cu un atac terorist de amploare” şi precizează că se vor lua toate năsurile pentru apărarea cetăţenilor. ”Ne vom apăra”, au transmis oficialii ambasadei.
”Anunţ de ultima oră. Statul Israel se confruntă cu un atac terorist de amploare lansat dinspre Gaza în această zi de Şabat care marchează totodată şi sărbătoarea sacră Simchat Torah”, este anunţul postat, sâmbătă, pe pagina de Facebook a Ambasadei Israelului în România.