Marcel Ciolacu: Voi susține cauza Republicii Moldova pentru candidatura la UE la Bruxelles
This browser does not support the video element.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că România este alături de Republica Moldova și va susține cauza ei la Bruxelles săptămâna viitoare.
”Săptămâna viitoare voi susține cauza Republicii Moldova, la Bruxelles, în cadrul reuniunii cu prim-miniștrii și comisarii europeni social-democrați. Reuniunea are loc cu câteva ore înainte de votul decisiv al Consiliului European pentru candidatura la UE a Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei.
România are datoria să fie alături de Republica Moldova la nivelul tuturor palierelor diplomatice!”, a transmis, sâmbătă, președintele PSD, Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu, liderul PSD și președintele Camerei Deputaților de la București, s-a întâlnit pe 6 iunie la Chișinău cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Acesta a discutat și cu premierul Natalia Gavriliță, având, de asemenea, o întrevedere și cu Igor Grosu, liderul Parlamentului Republicii Moldova.
Social democratul român a afirmat într-o conferință de presă susținută alături de Grosu că „România are obligația de a ajuta statul vecin să adere la Uniunea Europeană”.
„Nu există o altă cale de dezvoltare pentru Republica Moldova decât intrarea în UE. România trebuie să ajute Republica Moldova, are obligația de a ajuta Republica Moldova în tot acest parcurs. (…)
Sperăm că în perioada următoare să accelerăm această dimensiune parlamentară, fiindcă Republica Moldova trece prin perioada de uniformizare a legislației, lucru pe care România l-a parcurs acum mai mult timp şi este păcat să nu lucrăm împreună la această legislație astfel încât să fim cât mai eficienți, iar Republica Moldova să fie membru cu drepturi depline al UE”, a afirmat Ciolacu.
Președintele PSD a vorbit și despre contextul regional de securitate, în condițiile în care în zonă are loc războiului purtat de Rusia în Ucraina.