Prima pagină » Actualitate » Marea Neagră, ÎN FRUNTEA celor mai poluate mări europene! Agenția Europeană de Mediu trage un semnal de alarmă

Marea Neagră, ÎN FRUNTEA celor mai poluate mări europene! Agenția Europeană de Mediu trage un semnal de alarmă

Marea Neagră, ÎN FRUNTEA celor mai poluate mări europene! Agenția Europeană de Mediu trage un semnal de alarmă

Biologii marini transmit că, în apele mării noastre, sunt de două ori mai multe deșeuri decât în marea Mediterană! 

Studiile făcute de biologii marini spun că, în apele mării noastre, sunt de două ori mai multe deșeuri ca în Mediterană.

De exemplu, în corpul unui pește prins pe litoralul românesc a fost găsit un pahar de plastic întreg. Peștele fusese prin de un pescar și a ajuns luna trecută în laboratorul specialiștilor de la Institutul de Cercetări Marine din Constanța.

Totodată, și păsările suferă de o boală digestivă gravă, cauzată de resturile pe care le înghit.

Inghițise un pahar de plastic, găsit pe fundul mării.

„Este suficient să le desfaci, să scoți intestinul lor, și să te uiți la microscop. Peștii care mănâncă de pe fundul mării calcanul, sturionii și multe alte specii, guvizii, sunt plini de plastic.

Acest plastic mărunțit ajunge în corpul peștilor și a nevertebratelor marine, pe care le consumăm din ce în ce mai mult”, a spus Adrian Bâlbă, biolog al Agenției Naționale de Pescuit și Acvacultură.

Boala numită „plasticoză”

Nici păsările marine nu sunt ferite de pericol.

Potrivit oamenilor de știință de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, acestea suferă de boala denumită sugestiv „plasticoză”.

Plasticul pe care îl înghit, le provoacă răni în tractul digestiv. Din această cauză, șansele lor de a se dezvolta sănătos și de a supraviețui, scad drastic.

„Vorbim despre pescăruși și de cormorani. Am observat că jumătate dintre ele ingerează plastic, iar un procent de 70% din acest plastic reprezintă microplasticele”, a spus Andreea Ciucă, asistent de cercetare al INCDM Constanța.

În clasamentul Agenției Europene de Mediu, Marea Neagră ocupă primul loc în topul celor mai poluate mări europene.

O adevărată zonă roșie a deșeurilor, iar raportul specialiștilor de la Agenția Europeană de Mediu arată că, în apa Mării Negre, sunt de aproape două ori mai multe deșeuri ca în Marea Mediterană.

Plasticul este pe primul loc și nu are cum să ne suprindă, mai ales că în foarte multe zone de pe litoralul românesc găsim deșeuri de plastic, aduse înapoi de mare în timpul furtunilor. Pe plajă sunt și acum pungi, cutii, doze și foarte multe mucuri de țigară.

„Am găsit pe plaja din Saturn deșeuri provenite din Turcia. Am găsit din Rusia, din Ucraina, Georgia, iar proveniența este din activitățile turistice, din deversările care au loc de la marile orașe, din activități recreative, și de la navele care tranzitează Marea Neagră”, a transmis Angelica Paiu, coordonator proiecte ONG Mare Nostrum.

Locul fruntaș este asigurat și de prezența Dunării, care preia deșeurile de pe o suprafață mare.

„Din păcate trece și prin țări care nu au implementat un sistem de reciclare. Mai sunt și tot felul de alte resturi, care sunt aruncate de pe vapoare intenționat. Produse chimice, în general hidrocarburi, fie petrol, motorină, benzină sau alte produse chimice”, a spus Florin Timofte, biolog.

Cei de la Agenția Europeană de Mediu au monitorizat zone din Rusia, Ucraina, România, Bulgaria și Turcia, potrivit ProTV.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Discuții la Cotroceni între Nicușor Dan și magistrații care au decis să vorbească public despre problemele din Justiție
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Peste cine a dat Tudor Chirilă la metrou, după scandalul iscat de câștigarea Alessiei Pop la Vocea României. Ce s-a întâmplat pe loc?
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Cozonac tradițional românesc. Rețeta perfectă pentru sărbătorile de iarnă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Val de concedieri în fabricile auto din vestul țării. Motivul pentru care mii de oameni vor rămâne fără slujbe în viitorul apropi
Cancan.ro
Ninge abundent de Crăciun! ANM a schimbat radical prognoza: zonele din România unde iarna își intră în drepturi
Ce se întâmplă doctore
Cum își păstrează silueta Iulia Vântur. Ce bea în fiecare dimineață? ”Cred că acesta este secretul până la urmă”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mii de șoferi nevinovați au fost amendați din cauza unui radar defect. A funcționat așa timp de 4 ani
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Dezamăgirea modifică chimia creierului și comportamentul, arată un studiu efectuat pe șoareci