Maria Gheorghiu: „Unele poezii, cum ar fi cele ale lui Eminescu, nu au nevoie de muzică, ar fi prea mult”

Publicat: 08 10. 2024, 15:08
Actualizat: 08 10. 2024, 15:09

This browser does not support the video element.

Săptămâna aceasta, la podcastul „Ai vreme să vorbim?”, singurul loc în care e vorba numai despre muzică folk și poezie, a venit Maria Gheorghiu, artistă care, prin muzica folk, reușește să treacă peste greutățile deloc mici prin care a condus-o viața.

De la povestea adolescenței ei, până la prezentul măcinat de probleme cardiologice, Maria a venit cu inima ei fragilă în casele dumneavoastră, pentru a se lăsa înțeleasă, ascultată. Chitara nu lipsește, iar câteva dintre compozițiile care i-au marcat cariera se vor auzi aici, acasă, unde avem mereu vreme să vorbim și să credem că imposibilul ne e la îndemână.

„Am citit multă poezie care mi-a plăcut, dar nu i-am auzit și muzica, poate că nu mai avea nevoie și de muzică, nu știu. Acesta este un motiv pentru care nu m-am apropiat foarte mult de Mihai Eminescu. Nu am cântat pe versuri de Mihai Eminescu, că simțeam că e cumva prea mult.  Am făcut o singură excepție când am scris un colind,” a povestit Maria Gheorghiu în cadrul emisiunii „Ai vreme să vorbim? cu Ana Maria Păunescu”.

Ediție integrală