Maria Zakharova: ”Țările NATO continuă să pompeze regimul de la Kiev cu arme și muniție” + ”Se apropie de linia periculoasă a unei ciocniri directe cu Rusia”
Maria Zakharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, și-a exprimat din nou nemulțumirea față de ajutorul militar și financiar oferit de Alianța Nord-Atlantică (NATO) Ucrainei.
239 de zile au trecut din momentul în care Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei, pe data de 24 februarie, iar tensiunea este departe de a fi redusă. Bombardamentele rusești asupra orașelor ucrainene continuă, Moscova a anexat patru regiuni în care au fost organizate referendumuri pentru ”alipire” la Federația Rusă, iar ”Țarul” de la Kremlin a decretat legea marțială în regiunile respective.
Ucraina rezistă, însă, spre nemulțumirea Kremlinului, iar Maria Zakharova a susținut, într-o conferință de presă, că Uniunea Europeană (UE) devine parte a conflictului prin ajutorul acordat Ucrainei.
”Aproape 107 milioane de euro (104,6 milioane de dolari) sunt alocate pentru această afacere (n.red. – ajutor destinat Ucrainei). Acest pas vine împreună cu furnizarea de arme letale regimului de la Kiev, crește calitativ implicarea Uniunii Europene, făcând-o, desigur, o parte a conflictului”, a declarat Maria Zakharova.
Maria Zakharova nu a renunțat la accentele ironice ale discursului său
În timpul conferinței de presă pe care a susținut-o la Moscova, Maria Zakharova a mai precizat – fără a renunța la accentele ironice – că există riscul unei confruntări militare directe cu Rusia, iar țările NATO nu ar mai trebui să ”pompeze” arme și muniție în Ucraina.
În același timp, Zakharova nu s-a ferit să acuze NATO și de furnizarea de ”mărfuri militare” către ”teroriști, extremiști și grupări criminale” din mai multe părți ale lumii.
”Țările NATO, ca și cum ar concura între ele, continuă să pompeze regimul de la Kiev cu arme și muniție, să-i furnizeze informații, să antreneze soldați ai regimului de la Kiev și să ofere îndrumări cu privire la desfășurarea ostilităților, apropiindu-se astfel de linia periculoasă a unei ciocniri militare directe cu Rusia”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe.
”Cifra de afaceri lunară a acestei piețe foarte negre depășește 1 miliard de dolari. Mărfurile militare ale NATO destinate regimului de la Kiev ajung în mâinile teroriștilor, extremiștilor și grupărilor criminale din Orientul Mijlociu, Africa Centrală și Asia de Sud-Est”
Maria Zakharova
Citește și:
- 100.000 $ recompensă pentru capturarea ”Măcelarului din Slaviansk”. Cine este colonelul FSB în retragere Igor Girkin, acuzat și de implicare în doborârea Boeingului Malaysia Airlines MH 17 în 2014
- EXCLUSIV | A fost descoperită copia oficială a Convenției de la Paris (1858), piatra de temelie a statului român modern. Academicianul Răzvan Theodorescu: ”Un asemenea document ar trebui să stea la intrarea în Muzeul Național” (GALERIE FOTO)
- EXCLUSIV | Noi informații din afacerea ”Combustibil pentru Mig-uri”: ”Probe de laborator falsificate” + ”O amenințare la adresa securității naționale și capacității de apărare a țării” (RECHIZITORIU)
- EXCLUSIV | Tezaurul Cultural Național, îmbogățit cu manuscrisul ”Despre neajunsul de a te fi născut”, aparținând lui Emil Cioran. Cezar Florea (Historic): ”Un substanțial și excepțional material de cercetare”
- Bogdan Aurescu, despre ”unitatea fără precedent” a NATO și UE: ”Vladimir Putin și-a calculat foarte greșit planurile”