Prima pagină » Actualitate » Marian Motocu, „alpinist scafandru”, a înregistrat la OSIM o marcă inspirată din însemne legionare. „Legionarul” a fost reținut joi 

Marian Motocu, „alpinist scafandru”, a înregistrat la OSIM o marcă inspirată din însemne legionare. „Legionarul” a fost reținut joi 

Marian Motocu,

O marcă inspirată din însemne legionare a fost înregistrată de OSIM de o fundație în care apare numele unor foști generali din armata română. Însemnul este însă folosit de un alpinist utilitar, Marian Motocu, cu un discurs antisemit pe rețelele sociale.

Pe 4 august 2021, Oficiul de Stat pentru Mărci și Invenții (OSIM) aproba cererea de înregistrare a unui însemn grafic cu numele „41 pentru România”. Cererea venea de la Fundația Centrul româno-american, publică Europa Liberă România.

Reamintim că, joi, Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Dolj l-au reținut, pentru 24 de ore, pe Marian Motocu, de 53 de ani, din județul Dolj care incita la ură împotriva evreilor.

Sigla „41 pentru România”

Sigla „41 pentru România” conține imaginile unui scut, ale lupului dacic tricolor și ale unui gard de fier stilizat.

Aceasta trebuia folosită pentru servicii „de educație, furnizarea de instruire, divertisment, activități sportive și culturale”, după cum se arată în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală.

Descrierea mai menționează și „servicii juridice, servicii de securitate pentru protecția fizică a bunurilor materiale și a persoanelor, servicii personale și sociale prestate de terți pentru a satisface nevoile persoanelor”.

Această mișcare, nu intenționează segregarea societății romanești, ci pur și simplu deșteptarea românilor, revitalizarea spiritului strămoșesc pentru recucerirea poziției meritate în societate, avută de poporul român, pe platforma conștiinței naționale și a drepturilor strămoșești, a valorilor naționale și a drepturilor istorice legitime, conferite de pământ, patrie, drapel și sângele vărsat pentru neatârnarea ţării, se prezenta Mișcarea Naționalistă 41 pentru România.

„Legionarul” Motocu Curăța geamurile Consiliului Județean Dolj

În perioada înscrierii siglei la OSIM este creat și un cont de YouTube cu numele „41 pentru România (Marian Motocu)”. Persoana de contact pentru organizația „41 pentru România” este tot Marian Motocu, care își spune „fondatorul mișcării”.

Presa din Dolj mai păstrează urmele a ceea ce făcea Marian Motocu în urmă cu 11 ani – alpinism utilitar. Curăța geamurile Consiliului Județean Dolj și era „omul bun la toate, care trăieşte (d)in corzi”. Tot el se prezintă drept „alpinist scafandru”.

Mugur Isărescu, „un jidan, din neamul lui Isăr”,

Pe 24 februarie 2024, Motocu a organizat un marș la Alba Iulia pentru comemorarea lui Horea, Cloșca și Crișan, sub egida „Mișcarea 41 pentru România”. Cu această ocazie, a organizat și o întâlnire publică cu negaționistul Vasile Zărnescu, pe care a transmis-o în direct pe una dintre paginile de Facebook pe care le deține.

În transmisia de pe rețelele sociale, Motocu și Zărnescu incitau la ură și violență antisemită, prin mesaje false cum ar fi: „evreii conduc lumea și țara”, „scrierile religioase iudaice îi învață pe evrei să îi urască pe neevrei” sau „în România ar fi între 3 și 5 milioane de apartamente rezervate pentru evreii care vor pleca din Israel”*.

Unul dintre cei atacați în clip este guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care „ar fi jidan, din neamul lui Isăr”, „corcitură de țigan, jidan, bulgar” și ar fi instruit de americani, care ar fi fost păstrat la conducerea Băncii Naționale prin intervenția FMI și Băncii Mondiale pentru subordonarea României.

Un ghiveci naționalist

Pe 5 august 2023, după marșul Pride din București, într-o transmisiune live, Marian Motocu instigă la ură și violență, conform Europa Liberă România. În filmare, el poartă la gât Crucea de Fier (distincție oficială germană devenită simbol al nazismului), e îmbrăcat cu un tricou cu simbolul înregistrat la OSIM inspirat din iconografia Mișcării Legionare, iar în imagine se văd un portret al lui Corneliu Zelea Codreanu și unul al lui Ion Antonescu.

O parte a comentariilor celor care i-au urmărit discursul sunt antisemite și incitatoare la ură și violență.

Într-o discuție cu avocatul Mihai Rapcea – și el un asumat idol al Mișcării Legionare și fost membru MISA – Marian Motocu dă propriile explicații pentru cele două simboluri identificate de istorici ca legionare sau naziste.

Despre cruce, el spune că o poartă că așa fac toți motocicliștii, iar marca asociației „41 pentru România” ar fi de fapt o troiță, nu gardul de fier nazist.

Bă, voi sunteți nenorociți. (…) Chiar nu înțelegeți că sunteți pe buza prăpastiei. (…) Tot ceea ce faceți, ce înseamnă Pride, Asociația Accept și toate c… astea sunt nimic altceva decât niște instrumente jidănești de a distruge tot ceea ce înseamnă unitate în România”, răzbate din înregistrare prin gura lui Motocu.

„Nu uitați că primele două legi pe care Hitler le-a dat au fost așa: să se termine cu Sodoma și Gomora și să nu se mai perceapă dobândă și v-a lovit în interes, c-ați pierdut bani”, se mai aude în înregistrare.

Parchetul, sesizat încă din 2022

Împotriva lui Vasile Zărnescu și a lui Marian Motocu au fost trimise sesizări la Parchet de către Institutul Elie Wiesel în 2022 și 2023, dar toate au rămas fără vreun ecou public. Surse judiciare au declarat pentru Europa Liberă că, imediat după anularea alegerilor prezidențiale, pe 6 decembrie 2024, procurorii au cerut date suplimentare despre conținutul unor transmisii video în care cei doi aveau un discurs puternic antisemit.

Asociație cu generali și rezerviști

Fundația Centrul româno-american este cea care a cerut înscrierea la OSIM, în 2021, a simbolului stilizat al Gărzii de Fier. Conform datelor de la Ministerul Justiției, în asociație erau cooptați Marcela Ross, Adrian Robertin Dinu, Gheorghe Dinu, Constantin Degeratu și Constantin Bartolomeu Săvoiu.

Bartolomeu Constantin Săvoiu este un general de brigadă al Armatei Române și înalt demnitar fracmason.

În 2017, a devenit președintele unui nou partid, „Alianța Lege și Ordine” (ALO), de centru-dreapta, care militează „pentru apărarea identității naționale a României, pentru rădăcinile și moștenirea comună iudeo-creștină, pentru societatea occidentală”.

Constantin Degeratu a fost un general de armată român, fost Șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, între 1997-2000. În 2005, el a fost consilier de stat la Departamentul Securității Naționale din Administrația Prezidențială, când președinte era Traian Băsescu.

Avocatul Adrian Robertin Dinu, care ar fi și președintele executiv al fundației, apare în public la diverse emisiuni online.

Gen. Săvoiu: Nu am nicio treabă cu această fundație

Europa Liberă a stat de vorbă cu generalul Bartolomeu Săvoiu, cel care, oficial, apare în documentele Fundației. El spune că nu știe nici cine este Marian Motocu, nici ce este mișcarea „41 pentru România” și nici de ce apare în documentele oficiale. Singura legătură ar fi Adrian Robertin Dinu. Acesta figurează pe platforma LinkedIn ca fiind „Chief executive officer la Fundația centrul româno-american”.

Generalul Săvoiu spune că, împreună cu Dinu, generalul Constantin Degeratu, Victor Atanasie Stănculescu (fost ministru al Apărării de după Revoluție), a fondat inițial, în anii 2010, Fundația Lege și Ordine. Aceasta a devenit partid în 2016, iar generalul Săvoiu a fost președintele partidului.

„M-a pus acolo (Fundația centrul româno-american) fără să știu eu, e foarte clar”, a precizat Săvoiu pentru Europa Liberă.

Generalul Săvoiu mai spune că nu s-ar alia niciodată cu persoane cu un discurs antievreiesc.

Șoșoacă intră-n horă

Omul de legătură dintre Marian Motocu și Fundația centrul româno-american, avocatul Robertin Dinu, a respins suburban solicitarea Europei Libere de clarificare. În ultimii ani, el apare frecvent în pozele care sunt publicate de la evenimentele Ambasadei Rusiei. Nici pe fostul colonel SRI, Vasile Zărnescu, nu am reușit să îl contactăm, afimă Europa Liberă România.

După reținerea lui Marian Motocu, eurodeputata Diana Șoșoacă, și ea o apropiată de ambasada Kremlinului de la București, a transmis pe rețelele sociale că se va duce la Craiova să „aibă grijă” de procurorii anchetatori, conform suusrsei citate.

Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca ... vezi toate articolele

Citește și