Marinarii de apă dulce au sărbătorit Sfânta Maria pe Dunăre. Portul Calafat reînnoadă tradiția
Ziua Marinei nu se sărbătorește doar la Cazinoul Constanța. Și marinarii de apă dulce de pe Dunăre respectă tradiția. De altfel, Sfânta Maria este onorată pe toate râurile și lacurile navigabile din România. Chiar și pe Lacul Bicaz, de sub Ceahlău, sau lacul Herăstrău din București există marinari.
La Calafat, unul din cele mai traficate porturi de cereale, marinarii „nesărați” încearcă să reînnoade tradiția.
Ciorbă de pește, spriț oltenesc și voie bună
De Ziua Marinei, la Calafat, navele civile au defilat pe Dunăre. Sfânta Maria a fost sărbătorită, marți, pentru al doilea an consecutiv, și în portul dunărean. Împingătoare, remorchere sau motonave au defilat pe Dunăre, iar zeci de copii din România, Bulgaria și Serbia s-au întrecut în concursuri marinărești. Caiace, canoe sau ambarcațiuni de agrement au făcut valuri spre deliciul spectatorilor. Ceaunele cu ciorbă de pește au dat în clocot, sprițul de pe terasele danubiene a spumegat.
„Putem spune ca este a doua ediție a Zilei Marinei la Calafat, ținând cont ca suntem oraș dunărean și este normal sa sărbătorim Sfânta Maria așa cum sărbătoresc toți. Este un început și sperăm ca, de la an la, an să evoluam”, promite Dorel Mitulețu, primarul din Calafat.