Prima pagină » Actualitate » Marius Budăi: Proiectul privind pensiile respectă întocmai prevederile din PNRR | VIDEO

Marius Budăi: Proiectul privind pensiile respectă întocmai prevederile din PNRR | VIDEO

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat luni, în Parlament, că proiectul referitor la reforma sistemului de pensii nu încalcă niciun criteriu din PNRR.

Totodată, oficialul a adăugat că acest proiect va duce chiar la reducerea cheltuielilor, iar pensia nu va depăși cuantumul salariului.

„Proiectul de act normativ respectă întocmai criteriile din PNRR şi anume: perioada de contribuţie minimă va fi egală şi poate chiar mai mare pe alocuri decât cea prevăzută în sistemul public de pensii, se va reduce cheltuiala cu plata acestor drepturi, iar cuantumul pensiei nu va depăşi cuantumul salariului”, a declarat Marius Budăi la „Ora Guvernului”.

Marius Budăi: Concluziile vor fi trase în cel mult două zile

Concluziile finale pe draftul de proiect privind reforma sistemului de pensii vor fi trase în maximum două zile, a mai spus oficialul.

„De la preluarea mandatului, la sfârşitul lui noiembrie 2021, am avut la dispoziţie doar câteva săptămâni să îndeplinesc un prim pilon sau jalon din acest PNRR, şi anume contractarea contractului de consultanţă pentru a îndeplini jalonul scadent la finalul anului trecut. La licitaţia care fusese organizată, se înscrisese un singur consorţiu, care a fost descalificat în decembrie 2021, pentru că unul dintre membri nu era nici membru al Uniunii Europene, nici al Statelor Unite ale Americii, ci era un membru din Asia, iar altul era în incompatibilitate.

Cu toate acestea, am reuşit să îndeplinim jalonul în doar câteva săptămâni. Mi-am propus ca, de la început, să implementez PNRR în deplină transparenţă, împreună cu colegii din Ministerul Muncii. În acest scop, am adoptat în Guvern un Memorandum prin care a fost creat un grup interministerial în vederea îndeplinirii jalonului 215. Ulterior acestui Memorandum am avut întâlniri atât la nivel de miniştri, cât şi la nivel tehnic, cu reprezentanţi din ministerele şi instituţiile beneficiare. După cum bine ştiţi sau dacă nu ştiţi vă spun acum, cele şase legi trecute în PNRR nu sunt nici gestionate, nici implementate de Ministerul Muncii”, a mai spus Budăi.

Acesta a adăugat că Banca Mondială, în calitate de consultant, a trimis la Bucureşti reprezentaţi de la Washington, care au purtat discuţii cu sindicatele, cu patronatele, dar şi cu reprezentanţi ai ministerelor şi instituţiilor beneficiare de pensii şi indemnizaţii de serviciu.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, miercuri, o solicitare a parlamentarilor USR privind invitarea ministrului Muncii, Marius Budăi, pe 21 noiembrie, la „Ora Guvernului”.

Conform solicitării adresate Biroului permanent, tema dezbaterii la care este chemat Marius Budăi este „Stadiul îndeplinirii Jalonului 215 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă – Intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale – şi care sunt paşii concreţi făcuţi de Ministerul Muncii pentru a duce la îndeplinire la timp acest angajament”.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele

Citește și