MARIUS TUCĂ SHOW | Ce SEMNALE transmite Rusia către Ucraina și Occident? Dan Dungaciu: „Săptămânile următoare ne așteptăm la un tăvălug”

Publicat: 21 02. 2024, 17:15
Actualizat: 21 02. 2024, 17:15

This browser does not support the video element.

Prof. univ. dr. Dan Dungaciu, director general Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu“ al Academiei Române, a vorbit în cadrul emisiunii „Marius Tucă Show” despre războiul ruso-ucrainean, la aproape doi ani (n.r.  24 februarie 2022) de la invaziei Rusiei în Ucraina. Analistul a mărturisit că, deși Occidentul a crezut ă sancțiunile aplicate Rusiei în tot acest timp vor funcționa și o vor scoate din sfera marilor puteri, regimul de la Kremlin stă în continuare pe două picioare. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

În ceea ce privește continuarea războiului, analistul Dan Dungaciu susține că zilele și săptămânile care urmează trebuie să ne așteptăm la un tăvălug din partea rușilor care vor să împingă frontul, tocmai pentru a transmite semnale și în Ucraina și în Occident că s-a închis povestea.

„Politica externă a SUA dă semne că lasă jos chestiunea Ucrainei sau entuziasmul nu mai este același”

„Zilele și săptămânile care urmează trebuie să ne așteptăm la un tăvălug. Cred că rușii se vor duce acuma cu toată puterea, tocmai să împingă frontul și pentru a transmite semnale și în Ucraina și în Occident că s-a închis povestea. O să ajungem, Doamne ferește, în situația să avem arme, dar să nu mai avem cui să le dăm, asta va fi problema în Ucraina. Este o iluzie să-și imagineze cineva că rușii așteaptă alegerile din America, să vină Trump să negocieze. Este o prostie! Putin știe foarte clar că în față are sistemul american și nu face concesii. Politica externă a a Americii nu se va schimba aproape deloc pe chestiile mari.

Deja politica externă a SUA dă semne că lasă jos chestiunea Ucrainei sau entuziasmul nu mai este același. Una dintre întrebările pe care și le pun republicanii acuma și este o chestiune complicată. Ei spun, «domnule, noi nu refuzăm banii ăștai pentru că avem ceva cu ucrainenii, ci pentru că nu are niciun rost să mai finanțăm. Ne uităm ce este pe front, Ucraina a pierdut războiul. Nu are rost să finanțăm să omorâm alți ucraineni în continuare. Opriți acest război, că nu ne duce nici unde!»

Când apare această ideea în sistem, orice victorie a Federației Ruse întărește această idee. S-au dat arme pentru contraofensivă și am zis că va pune atâta presiune pe ruși, încât îi vom aduce la negocieri în termenii noștri, nu în termenii lor. Drama astăzi este că noi și dacă vrem să negociem cu rușii, va fi în termenii lor!”, a declarat Dan Dungaciu.

„Războiul acesta ar fi fost o bună posibilitate să spulberăm aceste două picioare ale sistemului rus”

Dan Dungaciu mărturisește că, în ciuda sancțiunilor aplicate, Rusia nu a putut spulberată economic.

În plus, susține analistul,  transformarea războiului din Ucraina în războiul civilizației occidentale împotriva Rusiei i-a servit mănușă lui Putin și sistemului de la Kremlin.

„Noi am crezut că sancțiunile economice vor funcționa. Din păcate, acestea nu au funcționat. Regimul Putin stă pe două picioare. Războiul acesta ar fi fost o bună posibilitate să spulberăm aceste două picioare ale sistemului. Adică, economic să-l prăbușești și în 2022 – când era ofensiva ucraineană și Rusia era în degringoladă – și ideea de Rusie puternică putea să fie spulberată. Acela a fost momentul de criză al Rusiei. Iată că economic nu s-a întâmplat o prăbușire a Rusiei.

Și, doi, atunci când Rusia părea într-o mare criză și era greu să comunice rușilor, am venit noi cu ideea de a transforma acest război, pentru a mobiliza populația europeană, mai puțin mobilizată decât am fi dorit, într-un război civilizațional. Adică, este războiul civilizației occidentale împotriva Rusiei, care este încarnarea răului. 

Asta, din nefericire, le-a servit rușilor ca o mănușă, pentru că ei au spus războiul nostru este cu Occidentul. Și dacă te lupți cu Ucraina și nu câștigi, atunci ai pierdut! Dacă te lupți cu Occidentul și nu pierzi, ai câștigat! După războiul ăsta, rușii sunt în creștere economică, economia rușilor fiind mai sănătoasă decât cea a europenilor. Nu s-a prăbușit niciun stâlp”, a declarat Dan Dungaciu.

În 24 februarie 2022, Vladimir Putin a ordonat trupelor ruse să invadeze Ucraina

Deși invazia Rusiei părea pentru mulți o chestiune de zile, ea s-a transformat, cu fiecare zi, într-un război total, în care trupele ruse au atacat nu numai infrastructura militară a Ucrainei, ci și zone civile din orașe și sate, spitale, școli, locuințe.

 

CITIȚI ȘI:

MARIUS TUCĂ SHOW | De ce curajul lui Navalnîi nu a fost suficient ca să-l răstoarne pe Putin. Dan Dungaciu: „Este teamă de revoluție în sistemul rus”

MARIUS TUCĂ SHOW | Cele trei SCENARII din jurul morții lui Navalnîi. Dan Dungaciu: „Rușii nu umblă cu mănuși, își pun complet la pământ dușmanul”