Marțea Mare din Săptămâna Patimilor. Ce NU trebuie să faci niciodată în această zi
Marțea Mare din Săptămâna Patimilor este numită și Marțea Seacă, aceasta fiind ziua în care Iisus Hristos le-a povestit celor 12 ucenici ai săi pilda celor 10 fecioare, care prezintă povestea a cinci fecioare „înțelepte” și cinci „neînțelepte” care se pregătesc pentru nuntă.
Numită și În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este asemănată unei nunți. Hristos se numește pe sine „mire”, iar Apostolii poartă numele de „prietenii mirelui”. Mireasa lui Hristos este Biserica, iar Împărăția Cerurilor este reprezentată în această pildă de cele zece fecioare care-și întâmpină mirele, adică pe Mântuitor.
Hristos a dorit ca prin această pilda să arate importanța pregătirii pentru judecata de apoi. Din această pildă trebuie practic să înțelegem că perioada postului trebuie însoțită și de milostenie și că „nu suntem moștenitori ai Împărăției Lui Dumnezeu”, conform crestinortodox.ro.
Marțea Mare. Tradiţii şi obiceiuri
În Marţea Mare din Săptămâna Patimilor se aspiră, se da cu matură, se spală geamuri și se fac treburile grele pe lângă casă. Marţea Mare este ultima zi în care gospodării mai pot face treburi pe câmp sau în care se mai spală și se calcă. Din această zi, se spune că bărbaţii trebuie să stea pe lângă casă și să își ajute nevestele.
Săptămâna Patimilor – perioada de post și rugăciune
Săptămâna de dinaintea Învierii lui Iisus reprezintă o perioadă de smerenie și curățare spirituală pentru credincioși. În Săptămâna Mare preoții îndeamnă la post, rugăciune și la spovedanie. De asemenea, caracteristica esențială a acestei săptămâni sunt Deniile.
Săptămâna Mare, denumită și Săptămâna Sfântă sau Săptămâna Patimilor, în creștinism reprezintă ultima săptămână a Postului Mare și săptămâna de dinainte de Paște. Săptămâna Patimilor reprezintă perioada de la Florii până în Sâmbăta cea Mare inclusiv.Săptămâna Mare nu trebuie confundată cu Săptămâna Luminată, care reprezintă prima saptămână de după Postul Paștelui. În tradiția ortodoxă, Săptămâna Mare începe cu Sâmbăta lui Lazăr, ziua de dinainte de Duminica Floriilor.
Citește și: Paște 2023. Când încep DENIILE. Ce semnificație au slujbele din Săptămâna Mare
Citește și: A început Săptămâna Patimilor. Lunea Mare – ce NU trebuie să faci în această zi