Silviu Văduva, un polițist de la Secția 7 din București, i-a scris zilele trecute o scrisoare ministrului de Interne Lucian Bode, în care i-a vorbit de condițiile proaste în care lucrează polițiștii din întreaga țară. Tânărul spune că Poliția Română nu are bani nici măcar pentru reparațiile mașinilor, iar agenții sunt nevoiți să le plătească din propriul buzunar.
Reporterii GÂNDUL au vorbit cu Silviu Văduva, agent de poliție de doi ani și jumătate. El povestește din propria experiență că, uneori, un echipaj de Poliție poate prelua şi 12 intervenţii sesizate la 112 în timpul unei ture de opt ore.
Nu i-a fost teamă de superiori atunci când i-a scris ministrului Lucian Bode și speră că, în sfârșit, cineva se va trezi: „Dacă toți oamenii care ne-au condus în acești 30 de ani au făcut cumva un război cu sindicatele și au zis că ăștia de la sindicat sunt nebuni, poate cine știe, ei vor reclama și alte chestii. Dar acum nu mai spun sindicatele, o spun eu, un simplu polițist”.
Viața unui polițist în 2021 este interpretabilă de la caz la caz, aș putea spune. Pentru colegii care au prins vremuri mult mai grele decât acestea, probabil ar fi mai ușoară, colegii în prag de pensie. Pentru noi, cei veniți mai recent, care sperăm la lucruri mai bune, la o îmbunătățire a serviciului polițienesc, nu este chiar așa plăcut. Desigur, există părți bune și părți rele, spune agentul de poliție Silviu Văduva, într-un interviu pentru GÂNDUL.
Tânărul polițist spune că uniforma este „depășită” și nu corespunde nevoilor reale ale oamenilor legii. Înainte de a intra în sistem, Silviu mărturisește că nici el nu înțelegea toate problemele cu care se confruntă polițiștii.
„După cum puteți vedea, eu nu prea am nimic din uniforma oficială. Probabil ați văzut pe toate drumurile polițiști îmbrăcați în nuntași, aș putea spune, ca să folosim un termen mai apropiat, pentru că în nicun caz aceea nu este uniforma de intervenție. Sincer vă spun, nu mi se pare adaptată la vremurile actuale. Arătăm ca niște comuniști cu acea caschetă comunistă, cu cămașa care încinge în ultimul hal, pantofii care mi-au dat dureri groaznice de picioare și de spate”, spune agentul.
Agentul de poliție spune că piesele uniformei sunt cumpărate de el și că fiecare polițist alege cum să-și completeze uniforma. El, și-a luat pantalonii de la o firmă oarecare, dar ghetele tactice, în care nu mai pătrunde apa, l-au costat în jur de 850 de lei. Și-a completat echipamentul și cu mai multe obiecte necesare la intervenții, inclusiv cătușe.
Bastonul telescopic, deși nu l-am primit în dotare, este prevăzut și aparent îl putem purta. O centură tactică mult mai bună față de ceea ce am primit noi, cu inner belt, nu se mișcă sus-jos, un toc de pistol cu acțiune rapidă, o lanternă, o borsetuță în care bag ceva lucruri, gen măști de rezervă, mănuși și alte chestii, dezinfectant. Niște cătușe de mai bună calitate, 350 de lei au costat, nu mă zgârii eu în ele, nu îl rănesc nici pe cel încătușat, pot să fac asta mult mai rapid și multe altele. Mănuși tactice, de asemenea, un pix tactic, aș putea spune, cu un sistem de spart geamuri, spune agentul Silviu Văduva.
În borsetă, Silviu ține un briceag micuț cu sistem de tăiat centuri și spart geamuri.
„Închipuiți-vă o speță în care mergem la o persoană spânzurată. Persoana nu a murit, ce o să facem atunci? Îl lăsăm să moară pentru că Ministerul nu ne-a dotat cu un cuțit sau pentru că ministerul nu a zis: «Băi, puteți purta cuțite». Ne dotăm singuri. Fiecare își alege cum să se doteze”, spune Silviu Văduva.
După ce mesajul său trimis ministrului de Interne, Lucian Bode, a fost postat și pe Facebook, Silviu a primit sute de încurajări de la colegii săi din țară, nu și o invitație la discuții de la cel căruia îi era adresat apelul săi.
„Toți mă susțin, inclusiv colegii din secție, chiar se bucură că am făcut treaba asta. Cineva trebuia să o spună. Și conducerea secției mă susține și sunt conștienți de aceleași probleme, vă dați seama. Nu este o secție tocmai ușoară”, mai spune polițistul.
Singurul răspuns primit de Silviu este că a greșit adresa și a trimis sesizarea pe un mail ”dedicată strict comunicării interinstituționale”. Privit ca orice cetățean, deși semnalează probleme din interiorul poliției, Silviu Văduva este sfătuit să folosească formularele on-line de pe site-ul MAI, să trimită petiția prin poștă sau să sune la linia tel verde a MAI.
Încă mai așteaptă reacția ministrului Lucian Bode la problemele reclamate ”de un polițist aflat în stradă, în prima linie”, care în doi ani și jumătate a adunat multiple intervenții în forță, dar a fost nevoit să găsească singur și cu cheltuială proprie soluții la ”pantofii cu găurele și talpa de cauciuc” și la ”pantalonii la dungă specifici CFR, rupți între picioare”.
”Ministrului i-am făcut o invitație la o cafea pe capota Loganului, fac cinste și o să iau din aia bună, de la peco, cu 10 lei. Dacă nu vrea domnul să bea cu doi lei, sau dacă are domnul ministru cafea mai bună, nu știu, aștept invitația la Minister”, a adăugat Silviu Văduva.
Problemele din poliție au fost semnalate și de Avocatul Poporului, care, la capătul a doi ani de anchete și verificări, a găsit grave nereguli, printre care echipamente de protecție a polițistului insuficiente, deficit de personal, dosare nesoluționate. În unele zone din țară, polițiștii nu au veste reflectorizante, teste pentru stabilirea alcoolemiei, veste antiînjunghiere, arme noi și autovehicule suficiente sau adaptate terenului din zonă, a scris Avocatul Poporului într-un raport prezentat recent.