Mărturia unui bolnav Covid, de pe patul de spital: Simțeam că mă degradez, că pierd ultima speranță cu care mă pot agăţa de viaţă

Un bolnav de COVID-19, aflat pe patul de spital, a mărturisit că a trecut prin momente cumplite. ,,Simțeam că nu mai rezist, simțeam că pierd ultima putere din mine și ultima speranță cu care mă pot agăţa de viaţă”.

În vârstă de 42 de ani, bărbatul nu a crezut că poate fi infectat şi a amânat să facă vaccinul anti-COVID. Cu toate acestea, boala l-a făcut să își schimbe părerea.

Totul a început după ce întreaga sa familie s-a infectat după un picnic. Copiii şi soţia au făcut forme uşoare ale bolii, însă el a fost în stare gravă.

EXTERNE Ciclonul CHIDO a lovit Mayotte, pe coasta Africii. Ce s-a întâmplat cu cei 9 români aflați pe insulă

13:30

EXTERNE Emoție. Haos. Solidaritate. Presa din Germania laudă EROISMUL salvatorilor, după atacul de la târg. Trei cuvinte SALVATOARE, scrise pe fața victimelor

13:27

,,La aproape o săptămână de la internare, starea mea începe să se degradeze din ce în ce mai mult. Simți cum aluneci înapoi, fără să spun cuvinte mari, în urma vieții. Pentru mine cel mai macabru lucru a fost acel moment în care simțeam că mă degradez, simțeam că nu mai rezist, simțeam că pierd ultima putere din mine și ultima speranță cu care mă pot agăţa de viaţă. Cred că numai credinţa în Dumnezeu și dorința să-mi revăd copiii și familia m-au adus înapoi din macabrele şi recile gheare ale morţii. Este exact lucrul pe care l-am simțit”, a spus bărbatul, potrivit Digi24.

Bărbatul a recunoscut că a amânat vaccinarea, pentru că nu a considerat-o o necesitate și s-a crezut invincibil.

,,Niciunul din familia mea nu este vaccinat. Ironia sorții și senzația mea că sunt invincibil, am zis că săptămâna viitoare, luna viitoare o să-l fac. N-am zis niciodată că nu cred, dar am amânat. Eu sunt un munte de om, 120 de kilograme, am zis că nu mă învinge nimeni, sunt puternic, sunt viu, sunt tânăr, dar nu e deloc aşa”, a spus acesta.

Bolnavul a a povestit stările prin care a trecut în lupta cu virusul Sars-Cov-2.

,,E o boală perfidă, câteodată te atrage așa, în capcana ei, te duce și parcă te captează, ca o paralizie inconștientă, te duce până într-un punct, iar de acolo ești ca într-un fel de anestezie, nu-ți dai seama cum decazi. Aluneci într-un întuneric și parcă pici într-o văgăună și tu încerci să te agăți cu disperare, ca și cum cazi într-o fântână întunecată și rece și încerci să te ridici, dar e imposibil. E macabru ce se întâmplă uneori. Auzi seara pe holuri cum se aleargă, nu știi cine și cum a mai pierdut o luptă cu viața”, a adăugat Răzvan Suciu