Prima pagină » Actualitate » Autoturism furat din SUA, condus de o tânără din Mureș prin județul Cluj. Mașina a fost confiscată de polițiștii din Huedin

Autoturism furat din SUA, condus de o tânără din Mureș prin județul Cluj. Mașina a fost confiscată de polițiștii din Huedin

Autoturism furat din SUA, condus de o tânără din Mureș prin județul Cluj. Mașina a fost confiscată de polițiștii din Huedin

Polițiștii din Huedin, județul Mureș, au oprit în trafic un autoturism în valoare de aproximativ 90.000 de euro, care s-a dovedit a fi furat din Statele Unite ale Americii.

Autovehiculul, care era condus de o tânără de 26 de ani din județul Mureș, a fost confiscat de către agenții de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Huedin, care efectuează cercetări.

FOTO – Poliția Română

Astfel, în cursul serii de 10 decembrie, în jurul orei 19.00, în baza informațiilor obținute, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Huedin, cu sprijinul polițiștilor de investigații criminale au identificat și oprit pe strada Horea din Huedin un autoturism care figura ca fiind sustras de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.

În acest caz a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Descoperire arheologică fabuloasă: Scoicile care cântau acum 6.000 de ani