Mașina în care se afla o familie cu copii, ATACATĂ în trafic de un individ furios. Micuții au început să plângă
This browser does not support the video element.
Incident grav în județul Constanța, unde o familie cu copii a fost atacată de un bărbat recalcitrant, în urma unei dispute în trafic. Întregul incident a fost filmat, fiind surprins momentul în care individul se repede spre mașină, iar mama micuților ridică geamul la timp, pentru a-și apăra familia.
O mașină în care se afla o familie cu copii a fost atacată în trafic de un bărbat furios. Incidentul a fost filmat, iar imaginile arată cum individul coboară din autovehiculul personal și se îndreaptă spre mașina în care se aflau adulți dar și copii. Femeia, speriată, reușește să ridice geamul pentru a nu fi lovită de agresor. Aceasta îl imploră pe bărbat să înceteze avertizându-l că în mașina se află și minori.
Fără să mai țină cont de nimic, bărbatul începe să lovească mașina cu picioarele, în timp ce copiii plâng. După incident, agresorul se îndreaptă spre autovehiculul și își continuă drumul.