Mașină lovită de tren, în județul Suceava. O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite. FOTO
Accident teribil în județul Suceava. O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite, după ce un tren a lovit în plin o mașină.
Accidentul a fost anunțat la 112 în jurul orei 4:50. ISU Suceava a intervenit în Câmpulung Moldovenesc, unde, la o trecere la nivel cu calea ferată, un autoturism a fost lovit de un tren. În urma impactului, cele patru persoane aflate în mașină au fost încarcerate. Pompierii au intervenit rapid, cu mai multe echipaje pentru scoaterea lor.
“După extragere, trei persoane au fost preluate de ambulanţele SAJ. Din nefericire, a patra persoană, o femeie, a fost declarată decedată”, a transmis ISU Suceava.
Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările producerii accidentului.
Mașină lovită de tren și în județul Harghita
Reamintim că, pe 17 octombrie, o altă mașină a fost lovită de un tren. Accidentul a avut loc în Odorheiu Secuiesc. Șoferul a avut mare noroc, scăpând cu viață.
Potrivit ISU Harghita, la momentul respectiv, “trenul IR 3547, care circula pe ruta Odorheiu Secuiesc-Sighişoara, a acroşat o maşină. Din primele date nu sunt victime, doar şoferul autoturismului este în stare de şoc. La faţa locului s-au deplasat un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean şi un echipaj de poliţie”.
Accident grav și în Bacău
Un alt accident similar a avut loc și pe 24 septembrie. Atunci, un șofer a scăpat miraculos dintr-o coliziune, produsă la o trecere la nivel cu o cale ferată din județul Bacău, după ce mașina sa a fost distrusă aproape în totalitate de un tren.
Accidentul feroviar a avut loc în comuna Răcăciuni, sat Gheorghe Doja, județul Bacău, iar la fața locului au sosit mai multe echipaje SMURD, dar și de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Bacău, o autospecială cu apă şi spumă și alta de comandă şi primă intervenţie.
În urma impactului, conducătorul auto nu a rămas încarcerat și chiar era conștient. Bărbatul a fost preluat de o ambulanță de la SAJ și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), cu un traumatism toracic.