Prima pagină » Actualitate » Mașină lovită de un tren de călători în Argeș! Șoferița a rămas fără permis pentru 30 de zile

Mașină lovită de un tren de călători în Argeș! Șoferița a rămas fără permis pentru 30 de zile

O mașină a fost lovită de un tren de călători, miercuri seară, în comuna Budeasa, județul Argeș. La volan se afla o tânără șoferiță, în vârstă de 22 de ani.

Potrivit oamenilor legii, tânăra de 22 de ani de la volan nu a oprit la o trecere la nivel cu calea ferată, semnalizată cu Crucea Sfântului Andrei.

Șoferița a scăpat fără răni, dar a suferit un atac de panică, informează știrileprotv.ro. În tren se aflau 12 persoane, care nu au fost rănite.

Femeia de la volan și conductorul au fost testați de agenți și nu consumaseră băuturi alcoolice.

Tânăra a fost amendată cu 1.305 lei și a rămas fără permis pentru 30 de zile.

La fața locului au intervenit o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. De asemenea, militarii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor.

Polițiștii din cadrul Poliției Transporturi Feroviare au stabilit că șoferița de 22 de ani, din Bascov, care conducea un autoturism pe strada Lunca, nu ar fi respectat semnificația indicatorului Stop, la trecerea la nivel cu calea ferată, marcată și semnalizată corespunzător, fiind acroșateă de un tren Regio, care circula pe ruta Pitești-Curtea de Argeș.

Femeia nu a fost rănită, dar a suferit un atac de panică. Mașina a fost avariată ușor, informează autoritățile.

Un microbuz cu 19 elevi, accident la Suceava. A fost activat Planul Roșu de intervenție!

Un microbuz cu 19 elevi a fot implicat, miercuri, într-un accident de circulație, în Suceava, unde s-a ciocinit de două mașini! A fost activat planul roșu de intervenție!

IMAGINI CARE VĂ POT AFECTA EMOȚIONAL! Momentul tulburător în care o fetiță de 9 ani este spulberată de o mașină pe trecerea de pietoni! Șoferul băut, ”salvat” de procurorul de caz: ”Nu reprezintă pericol public” (EXCLUSIV)

Pe data de 27 februarie, o fetiță de 9 ani a fost lovită, chiar pe trecerea de pietoni, pe Calea Văcărești, de o mașină la volanul căreia se afla un șofer care consumase băuturi alcoolice.

Recomandarea video

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum