Prima pagină » Actualitate » Mașinile fraților Tate au fost ridicate. Admiratorii s-au înghesuit să privească bolizii de zeci de mii de euro. Avere de 3,6 milioane euro preluată în administrare de ANABI

Mașinile fraților Tate au fost ridicate. Admiratorii s-au înghesuit să privească bolizii de zeci de mii de euro. Avere de 3,6 milioane euro preluată în administrare de ANABI

Sâmbătă dimineață, mașinile fraților Tate au fost ridicate de la locuința lor din Pipera. Tristan și Andrew Tate au fost arestați preventiv în 30 decembrie, alături de Luana Alexandra Radu, fostă polițistă la Secția 7, și de Georgiana Naghel.

După verificări amănunțite, averea colosală a fraților Tate a fost pusă sub sechestru. Printre bolizii pe care procurorii de la DIICOT au pus sechestru se numără un Aston Martin Vanquish S Ultimate, de 250.000 de euro, un Rolls Royce Wraith Black Badge, care costă 360.000 de euro, un BMW X6 M, de 30.000 de euro și o Lada 1500, care valorează aproximativ 10.000 de euro. Sub sechestru se află și un Porsche Carrera 4S 911 992, care are o valoare de piață de 120.000 de euro.

Sâmbătă dimineață, au fost ridicate mașinile de la locuința din Pipera a celor doi frați. La vila din Pipera a fost o adevărată desfășurare de forțe, încă de la primele ore ale dimineții, pentru a ridica bolizii fraților, iar printre jurnaliști și autorități s-au amestecat și admiratori ai fraților, care au venit să vadă mașinile de zeci de mii de euro.

”Prima oară l-am văzut online,  (n.r. Andrew Tate) îmi plăcea ce face, cum își trăiește viața, ca orice adolescent. Îmi plăcea stilul lui de viață, faptul că se plimba în toată lumea cu mașinile, ca oricărui alt tânăr.  Îl susțin, eu sunt neutru, însă dacă omul a greșit, trebuie să plătească. Dacă a greșit, trebuie să plătească, la fel ca orice alt om. Știu colecția de mașini, dar nu am văzut-o personal. De asta am și venit, am crezut că o sa fie liber, dar e plin de mașini. Am fotografiat.

Nu am ascultat sfaturile lui legate de relații, am ascultat sfaturile lui legate doar de cum să faci bani. Nu spun acum că gata, o să mă apuc de videochat sau să pun fetele să facă asta, niciodată. Poate ar ieși bani, dar nu să forțezi fete, așa cum se aude. Nici de el nu se știe dacă e adevărat sau nu, așteptăm dovezi”,  a spus Emanuel, un tânăr de 23 de ani, venit să vadă impresionanta colecție de mașini a fraților Tate.

La rândul său, iubita lui a declarat: ”Am venit în România pentru sărbători și ne-am gândit că este drăguț să venim la casa Tate, să vedem ce se întâmplă, sunt o mulțime de jurnaliști, poliție.

Îmi place de ei, cum investesc banii, nu știu dacă este adevărat ce se spune despre cum fac bani, însă, dacă au făcut-o în acel mod, nu este frumos. Iar dacă acuzațiile se vor dovedi reale, merită să fie la închisoare”.

Comunicatul Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI):

„Pe parcursul săptămânii curente, Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), din dispoziția procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, a preluat în administrare 29 de bunuri mobile (autovehicule şi ceasuri de lux), precum şi mai multe sume de bani, în lei, euro, lire sterline şi dolari SUA. Valoarea totală a bunurilor şi a sumelor de bani preluate în administrare de către ANABI, în acest caz, este estimată la aproximativ 18 milioane lei (3.636.000 euro).

Agenția a fost sesizată, în temeiul prevederilor art. 27 şi 28 din Legea nr. 318/2015. Potrivit atribuţiilor menţionate, ANABI gestionează toate sumele de bani indisponibilizate în proceduri penale şi administrează bunuri mobile cu valori de peste 15.000 euro. De asemenea, pe întreaga durată a procesului penal, cu acordul sau la cererea proprietarilor ori cu încuviințarea instanței, ANABI poate valorifica bunurile mobile indisponibilizate, prin licitaţii publice online.

Activitățile au fost realizate de inspectorii ANABI cu sprijinul reprezentanţilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov, Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov – Serviciul Rutier şi Inspectoratului Județean de Jandarmi Ilfov.

Reamintim că principiile după care se desfășoară activitatea Agenției sunt legalitatea, confidențialitatea, integritatea, autonomia operațională, celeritatea, eficienţa şi respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale proprietarilor, ale titularilor altor drepturi asupra bunurilor şi ale terţilor.”

Frații Tate, în arest preventiv pentru trafic de persoane

Andrew și Tristan Tate sunt în arest din 29 decembrie, după perchezițiile făcute de procurorii DIICOT la vila lor din Pipera și la studioul de videochat. Alături de ei au fost arestate și două românce, una dintre ele fiind fostă polițistă la Secția 7 din București.

Acuzațiile sunt de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol, iar procurorii au adus suficiente motive în instanță pentru ca judecătorii Tribunalului București să decidă arestarea fraților Tate și a celor două românce pentru 30 de zile.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Surse: Percheziții la casa în care a trăit Rodica Stănoiu
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Accident produs la nici două ore de la deschiderea Autostrăzii Moldovei: două persoane rănite
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?