Măsuri drastice pentru controlul URȘILOR în Covasna: 54 de urși vor fi împușcați până la finalul anului
Prefectul județului Covasna, Raduly Istvan, a anunțat marți că 54 de urși vor fi împușcați până la finalul anului 2024, conform cotelor stabilite de Legea 242/2024.
Prefectul Raduly Istvan a anunțat marți, într-o conferință de presă, că județului i s-a alocat o cotă de recoltare de 54 de exemplare pentru acest an și un număr similar pentru anul viitor. Până în prezent, asociațiile de vânători au solicitat autorizarea pentru împușcarea a 53 de urși, toate cererile fiind aprobate.
A fost aprobată Legea 242 din 2024, care a completat Legea vânătorii 407/2006 şi care clar a stabilit care este numărul de urşi pe care putem să-i recoltăm în judeţul Covasna: 54 pentru anul 2024 şi tot 54 pentru anul 2025.
La nivelul judeţului Covasna sunt 34 de fonduri de vânătoare, care sunt gestionate de către 16 asociaţii de vânători, iar la ora actuală s-au depus cereri de către asociaţiile vânători pentru 53 de urşi din cei 54 ca să fie recoltaţi, împuşcaţi. Toate 53 au primit autorizaţie (…)
Am ajuns ca, pe lângă acele exemplare care ne creează probleme şi care încă din 2021 pe baza OG 81 puteau să fie recoltate după toată procedura premergătoare, acum avem clar stabilit un număr de 54 de exemplare, care este, dacă nu mă înşel, a doua sau a treia cotă a nivel naţional, după Harghita şi Mureş, a afirmat prefectul Raduly Istvan.
Directorul Agenției de Protecție a Mediului Covasna, Gheorghe Neagu, a precizat că populația de urși din județ a crescut considerabil în ultimii ani, atingând în prezent aproximativ 2.000 de exemplare.
Potrivit acestuia, pagubele cauzate de urși au scăzut semnificativ în acest an față de 2023, datorită extragerii urșilor periculoși. În 2023 au fost raportate 366 de cazuri de pagube, comparativ cu doar 150 în acest an.
Gheorghe Neagu a explicat că valoarea despăgubirilor acordate în 2023 a fost de peste un milion de lei, în timp ce anul acesta s-au plătit deja 177.293 lei, cu restanțe de 129.585 lei care urmează să fie acoperite după rectificarea bugetară.
În judeţul Covasna sunt peste 2.000 de urşi, lucru care se poate demonstra cu metoda ştiinţifică (…) Deci s-au aruncat tot felul de poveşti pe piaţă, că le-am tăiat pădurile, că le-am distrus habitatele. Nici pe departe. Şi domnul prefect ştie foarte bine, cum ştiu şi eu, că fondul forestier al judeţului Covasna, în 10 ani, a crescut cu 10.000 de hectare.
Urşii trebuiau împuşcaţi la timp şi cu cotele adecvate şi nu mai ajungeam aici (…) Ursoaicele în ultima perioadă au fătat 2, 3 şi chiar 4 pui (…) Chiar mă uitam în statistică, am plecat de la 1.000 de urşi în 2016 şi am ajuns la 2.000 în ziua de azi. Plătim nişte sume colosale pe despăgubiri, bani care se puteau duce în altă parte, la un cămin, la o şcoală, la un drum, la o autostradă, a adăugat Directorul Agenției de Protecție a Mediului Covasna.
CITEȘTE ȘI: