Maternitatea Odobescu din Timișoara a fost evacuată din cauza degradării imobilului. O bucată de tavan s-a prăbușit lângă sala de nașteri
O bucată de tavan de la Maternitatea Odobescu din Timișoara s-a prăbuşit, iar opt bebeluşi din Clinica de Neonatologie au fost transferaţi la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu”. Incidentul a avut loc duminică, în data de 1 decembrie, la Secţia Neonatologie, în baia din apropierea unei săli de naştere aflată la etaj, publică news.ro. Mamele, împreună cu bebelușii și personalul medical, au fost evacuate preventiv.
Directorul Spitalului Municipal Timişoara, Georgeta Radu, a solicitat viceprimarului Ruben Laţcău să aprobe transferul mamelor, bebeluşilor şi personalului medical în spaţii ale Spitalului de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara, aflat tot în subordinea Primăriei Timişoara la fel ca Spitalul Municipal de care aparţine Maternitatea Odobescu.
”Dat fiind pericolul iminent generat de starea avansată de degradare a clădirii deţinute în coproprietate, în care îşi desfăşoara activitatea secţiile de Obstetrică şi Neonatologie, propunem relocarea de urgenţă a pacienţilor şi a personalului medical şi auxiliar, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Louis Ţurcanu Timişoara şi în spaţiile disponibile pe care le aveţi în administrare, ulterior urmând a se identifica o soluţie optimă pentru funcţionarea acestora”, se arată în documentul înaintat de directoare şi citat de Renaşterea Bănăţeană.
Marţi, s-a desfăşurat o şedinţă la care au luat parte viceprimarul Ruben Laţcău, directorul Spitalului Municipal Timişoara, Flavia Zară, directorul Spitalului de Copii ”Louis Ţurcanu”, Mihai Gafencu, şi managerul Spitalului Judeţean Timisoara, Dorel Săndesc, pentru a găsi solutii.
În clădirea sunt 150 de paturi
Opt bebeluşi din Clinica de Neonatologie a Maternităţii Odobescu au fost transferaţi la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu”, însă 40 de mame se află în continuare în imobil. Pe măsură ce se încheie perioada de spitalizare, acestea vor fi externate şi trimise acasă.
Urgenţele de Neonatologie vor fi direcţionate din start la noua Maternitate a Spitalului Judeţean Timişoara, iar personalul medical va fi transferat în etape în cea de-a doua clădire a Maternităţii Odobescu, unde funcţionează Ginecologia.
De asemenea, a fost solicitat ajutorul unor experţi care să facă o evaluare a situaţiei clădirii în care s-a prăbuşit tavanul pentru a vedea ce intervenţii trebuie făcute de urgenţă.
Maternitatea Odobescu din Timişoara funcţionează într-o clădire în stare avansată de degradare pentru care Primăria Timişoara plăteşte chirie la Fundaţia Caritatea. Vechea administraţie a Timişoarei a întocmit documentaţia pentru construirea unei noi maternităţi, în Timişoara, unde să fie relicată actuala Maternitate Odobescu. În anul 2022, administraţia Fritz a solicitat bani din PNRR pentru noua maternitate, însă nu a obţinut banii necesari, astfel că proiectul a rămas pe hârtie.