Medic de familie trimis în judecată pentru VACCINĂRI anti-Covid la chiuvetă. Procurorii DNA o acuză că ar fi luat circa 200.000 lei de la 900 de persoane
Un medic de familie din judeţul Dolj, acuzat că a luat mită de peste 900 de ori pentru a atesta în fals vaccinarea unor persoane, a fost trimis în judecată de procurorii DNA.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au anunţat, luni, că au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Vatan Venera Ecaterina, la data faptelor medic de familie în judeţul Dolj.
Potrivit unui comunicat DNA, medicul de familie este acuzat de următoarele infracțiuni:
– luare de mită, în formă continuată (926 acte materiale),
– fals informatic, în formă continuată (926 acte materiale),
– înșelăciune, în formă continuată (6 acte materiale),
– fals intelectual, în formă continuată (12 acte materiale),
– delapidare,
Procurorii menționează că, în cauză, au mai fost trimiși în judecată în stare de libertate, doi inculpați, persoane fizice, în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– complicitate la luare de mită, în formă continuată,
– complicitate la fals informatic, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
„În perioada octombrie 2021 – ianuarie 2022, inculpata Vatan Venera Ecaterina, în calitate de medic de familie, autorizat să efectueze și activitatea de vaccinare antiCOVID-19, beneficiind de ajutorul mai multor persoane, printre care și cele două cercetate în prezenta cauză, ar fi pretins și primit mai multe sume de bani, de la un număr de 926 persoane cărora le-a facilitat obținerea adeverințelor de vaccinare antiCovid 19/certificat de vaccinare anticovid, fără ca acestea să se fi vaccinat efectiv.
Din banii pretinși de intermediari de la fiecare din cele 926 persoane, suma de 200 lei/persoană (în total 185.200 lei) i-ar fi revenit medicului Vatan Venera Ecaterina care ar fi procedat la înscrierea persoanelor respective în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) și la eliberarea adeverințelor care atestau în mod fals că acestea erau vaccinate împotriva COVID-19.
În afară de banii primiți în modalitatea de mai sus, inculpata Vatan Venera Ecaterina ar fi solicitat și ar fi obținut de la Casa de Asigurări de Sănătate Dolj, contravaloarea „administrării” vaccinului în cazul celor 926 persoane, primind de la instituția respectivă suma totală de 37.720 lei.
În același context, medicul Vatan Venera Ecaterina, după ce ar fi intrat în posesia carnetelor cu tichete de masă, alocate pacienților conform O.M.S. nr. 1863/2021 (privind acordarea alocației de hrană sub forma tichetelor de masă persoanelor care se vaccinează cu schemă completă de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2), ar fi dat, în mod nelegal, unuia dintre intermediari (care a încheiat cu procurorii anticorupție un acord de recunoaștere a vinovăției) un număr de 190 carnete (ce conținea fiecare câte 5 tichete de masă în valoare de 20 de lei/buc – 19.000 lei) pentru a dispune de ele în interes personal”, se arată în comunicatul DNA.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii, iar Casa de Asigurări de Sănătate Dolj și Direcția de Sănătate Publică Dolj s-au constituit părți civile cu suma totală de 56.720 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Anterior, în cauză au fost încheiate acorduri de recunoaștere a vinovăției cu patru persoane (intermediari), menționează DNA.