Medic, mesaj dur pentru români: „Fain că v-aţi ţinut tari şi nu v-aţi vaccinat. Hai, parastase!”
Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, a precizat într-o postare pe pagina de Facebook, care au fost greşelile care au condus la eşecul campaniei de vaccinare și a explicat de ce România a ajuns într-o situație tragică.
Medicul spun că abia în urmă cu un an s-a aflat oficial că Guvernul nu a alocat fonduri suficiente pentru o campanie de vaccinare.
„Am solicitat încă din toamna trecută să se aloce fonduri substanţiale pentru o campanie reală de educaţie şi comunicare către populaţie pentru a pregăti vaccinarea în masă, pe fondul ezitării deja cunoscute din epidemia din rujeolă. Am argumentat că există oameni cu această preocupare, care cunosc mecanismele comunicării către publicul larg şi că există agenţii specializate în asta, răspremiate chiar la nivel internaţional. Abia acum după un an s-a aflat oficial că Guvernul nu a dorit să aloce fonduri pentru aşa ceva, personal am primit direct răspunsuri de genul „nu sunt bani, cine vrea se vaccinează, cine nu nu, considerăm că nu e cazul, agenţiile sug sângele poporului”, explică medicul Sandra Alexiu.
În continuare, Sandra Alexiu spune că medicii au încercat să facă de unii singuri educație sanitară.
Medici de familie, infecţionişti, pediatri, microbiologi, epidemiologi, apar în presă, online, social media, bloguri, vloguri de un an şi se străduiesc să facă educaţie aşa cum pot, cum ştiu, cu două mâini, fără fonduri, cu puţină notorietate obţinută, reuşim să mai pătrundem şi în prime Time… Politicul nimic.
Medicul Sandra Alexiu
Cel mai mare potenţial de încredere din partea populaţiei în sistemul medical este în medicii de familie, spune medicul Alexiu.
„În ciuda finanţării ruşinoase, a spatelui întors de cvasifiecare guvern de după revoluţie, sondajele se încăpăţânează să arate acelaşi lucru. Ce face politicul? Ignoră şi asta pe lângă toate celelalte.. Cu toate că Banca Mondială, UE, OMS, ete na, cine sunt ăştia să decidă pentru România??? ”, spune medicul Alexiu.
„INSP zice «carantinaţi Bucureştiul » că murim pe capete”
În continuare, medicul spune că politicienii au ignorat decizia INSP de a muta școala în online și de a carantina Capitala.
„DSP judeţean zice să închidem şcolile şi să trecem copiii online pentru că ne-am întrecut deja cu gluma, incidenţa peste 20 pe ici pe colo, şcolile sistem mixt online cu fizic vezi să nu, profesori experţi în nevaccinare şi conspiratheory. Ce face politicul? Ignoră DSP, ce ştiu prostovanii aia de experţi în epidemiii. INSP zice „carantinaţi Bucureştiul că murim pe capete, spitalele sunt pline ochi, pacienţii stau în paturi supraetajate, explodează saloanele de la candele” . Ce decide politicul!? Pas”, mai spune Sandra Alexiu.
„Hai, parastase!”
Aceasta a dat examenul țărilor din vest care au vaccinat populația, în schimb, România va trece „la parastase”, din cauza deceselor de COVID-19.
„Toată lumea vaccinată la vest de noi se deschide, nouă pe analfabetismul funcţional o să ne moară şi turismul, că oricât de atractiv ar fi Dracula, nu o să vrea nimeni să vină să ia virusul daco-mutant direct de la sursă, aşa că dragi români, fain că v-aţi ţinut tari şi nu v-aţi vaccinat, acum urmează să muriţi de foame, care aţi scăpat de boală şi nestriviţi la pelerinaje. Şi cu a brânzei (cuvânt dac) poza de mai jos care zice tot: hai, parastase! Am transmis de lângă tunelul energetic de sub Sfinx ”, mai scrie medicul.
Citește și:
Scene dramatice la UPU. Dr. Carmen Cimpoeșu: „O fărâmă din imaginea COVID”